Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Care sunt diferențele dintre Gigi Becali și prietenul său de la Metaloglobus. Mihai Teja a lucrat cu amândoi și a dat verdictul

După ce a lucrat cu Gigi Becali la FCSB, Mihai Teja colaborează acum cu Imad Kassas la Metaloglobus. Tehnicianul a vorbit despre diferențe dintre cei doi patroni.
31.10.2025 | 09:30
Care sunt diferentele dintre Gigi Becali si prietenul sau de la Metaloglobus Mihai Teja a lucrat cu amandoi si a dat verdictul
Mihai Teja a vorbit despre diferențele dintre Gigi Becali și Imad Kassas, patronul de la Metaloglobus. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mihai Teja a reușit rezultate surprinzătoare cu Metaloglobus în ultimele două etape, victorie cu FCSB și remiză cu Universitatea Craiova. El a i-a analizat pe patronii Gigi Becali și Imad Kassas.

Mihai Teja a vorbit despre diferențele dintre Gigi Becali și Imad Kassas, patronul de la Metaloglobus

Întrebat de Cristi Coste, moderatorul FANATIK SUPERLIGA, care este diferența dintre Gigi Becali și Imad Kassas, după ce a colaborat cu cei doi oameni de afaceri, Mihai Teja a marjat pe ideea că antrenorul ar trebui lăsat să-și facă munca.

ADVERTISEMENT

”Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc despre oameni. Am colaborat foarte bine cu fiecare dintre ei. Fiecare relație dintre antrenor și patron cred că trebuie să fie bazată pe dialog și respect.

Atâta timp cât există dialog și aduci argumente la ceea ce faci, la munca pe care o depui, și atâta timp cât ai rezultate, cu siguranță că orice patron îți va da continuitate și libertatea de a alege.

ADVERTISEMENT

Și așa ar fi normal, ca un antrenor să aleagă jucătorii pe care îi dorește, să aleagă planul tactic și în funcție de asta să-și aleagă jucătorii, pentru că răspunde pentru acest lucru. Cred în funcția de antrenor-manager, așa cum e în Anglia. Cei de acolo nu sunt atât de naivi să dea o continuitate de 1-2 ani în care antrenorul-manager să-și pună în practică tot ceea ce gândește.

ADVERTISEMENT

Și la noi în țară, dacă luăm anumite echipe, vedem Farul din prezent că a luat de două ori campionatul și a făcut performanța de a juca în cupele europene numai printr-un manager-patron care a avut la dispoziție tot timpul din lume și și-a creionat tot ce și-a dorit la echipă”, a declarat Teja.

Mihai Teja, reacție sinceră despre perioada petrecută la FCSB

Tehnicianul formației Metaloglobus a recunoscut că în perioada în care a antrenat FCSB nu a avut prea multă libertate și consideră că jucătorii simt imediat când antrenorul nu are putere deplină.

ADVERTISEMENT

”Eu la FCSB nu am avut libertatea de a alege pentru că mai sunt și alte filosofii în fotbal, în care clubul respectiv aduce jucătorii și tu trebuie să-i antrenezi. Dar, prin toată experiența pe care am avut-o, atunci când antrenorul are puterea și jucătorii știu că antrenorul decide și antrenorul știe cel mai bine, atunci ei simt lucrul acesta. Când jucătorii simt că antrenorul decide lucrurile sunt foarte ok.

Cu toții vedem ce se întâmplă acolo (n.r. – la FCSB), dar până la urmă fiecare patron are dreptul să aleagă. Într-adevăr, lucrurile acestea nu există în străinătate. Lăsând la o parte ultimii 20 de ani, nu știu dacă conducătorii impuneau sau se implicau foarte mult”, a spus Mihai Teja, la FANATIK SUPERLIGA.

Planul lui Imad Kassas de a o salva de pe Metaloglobus de la retrogradare

În ciuda faptului că Metaloglobus este un club mic ajuns abia în această vară pentru prima dată în SuperLiga, patronul Imad Kassas are un plan bine pus la punct pentru a salva echipa de la retrogradare. Iar unul dintre principiile de bază este faptul că nu are obiceiul de a demite antrenorii la primul rezultat nesatisfăcător.

”Eu n-am metehnele românilor, care dau afară antrenorul cum apar primele rezultate mai slabe. La mine, eu nu schimb antrenorul decât dacă pleacă el. Păi, la Metaloglobus, dacă schimb antrenorul acum, cel care va veni o să aibă nevoie de vreo două luni, ca să realizeze ce are de făcut!

Schimbi antrenorul ori în pauza competițională, ori la sfârșitul sezonului. Apoi, mai e ceva. La noi, jocul e bun, să știți. Avem posesie bună în fiecare meci. Sincer, nu știu ce i-aș putea reproșa domnului Teja. Eu nu pot să fac nuntă pentru un meci sau două. Metaloglobus se va salva de la retrogradare, dacă va avea continuitate”, a explicat omul de afaceri.

Ce avere are patronul de la Metaloglobus

O apariție discretă în viața publică, se știu foarte puține lucruri despre Imad Kassas. În privința bunului prieten al lui Gigi Becali, Dumitru Dragomir a dezvăluit la ”Profețiile lui Mitică”averea acestuia este una frumușică.

”Este un om foarte serios. Este un sirian care a reușit în România. A cumpărat fabrica Metaloglobus, face bani buni. E multimilionar. Nu știu cât are, dar eu zic că are peste 20 de milioane de euro!”, a afirmat fostul președinte LPF.

Ce diferențe există între Gigi Becali și Imad Kassas