Sporturi

Carla Suarez Navarro explică de ce nu se poate ridica la nivelul Simonei Halep: “Trebuie să ofer mai mult”

30.12.2018 | 15:00
Carla Suarez Navarro explica de ce nu se poate ridica la nivelul Simonei Halep Trebuie sa ofer mai mult

Carla Suarez Navarro explică de ce nu se poate ridica la nivelul Simonei Halep. Carla Suarez Navarro, locul 23 WTA, a vorbit despre ultima perioadă petrecută în circuitul feminin de tenis. Iberica în vârstă de 30 de ani nu a înregistrat rezultate remarcabile în ultimele sezoane şi explică în detaliu care este motivul pentru care nu poate evolua la nivelul jucătoarelor de top.

Carla susţine că problema ei ţine de mental, fiindcă nu are un psihic atât de bun ca al liderului mondial, Simona Halep, de pildă. “Lucrurile sunt clare pentru mine. Nu sunt în faţa ei deoarece am o problemă de mentalitate. Am fizicul, am tenisul, dar pentru a fi la nivelul lui Halep, Kerber sau Wozniacki trebuie să ofer mai mult. Diferenţa dintre mine şi ele este că, în momentele grele, ele au avut o mentalitate mai bună şi au menţinut-o pentru un an sau doi”, a spus Carla Suarez Navarro pentru Tennis Channel.

Iberica a motivat de ce nu poate juca la nivel înalt pentru mai multă vreme

Anul acesta, de exemplu, Carla s-a impus de 29 de ori, însă a şi suferit 22 de înfrângeri. Cea mai înaltă treaptă pe care s-a clasat în întreaga carieră a fost locul 6. Ea este hotărâtă ca în noul sezon competiţional să schimbe lucrurile şi să joace mult mai agresiv, mult mai bine, pentru a se apropia de Top 10 WTA. Sportiva din Spania îşi va începe sezonul la Brisbane, urmând să meargă la Sydney, acolo unde principala favorită a competiţiei este Simona Halep.

Liderul mondial din WTA a făcut o schimbare anul acesta şi nu a mai mers la Shenzhen, preferând să-şi ia mai mult timp pentur recuperare. Ea va evolua la Sydney, iar mai apoi va merge la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, turneu la care anul trecut a ajuns până în finala competiţiei. Sportiva noastră nu va avea o misiune prea uşoară dacă ne gândim la punctele pe care le are de apărat, însă încrederea este la cote înalte şi pregătirea pare că merge foarte bine.

Tags: