Antrenorul lui Bayern a primit interdicţie din partea clubului. Ce nu mai are voie să facă

bayern munchen, Carlo Ancelotti, hasan salihamidzic

A început o nouă ediţie de Bundesliga şi campioana Bayern Munchen a avut pornirea corectă, victorie la pas, pe teren propriu, cu Bayer Leverkusen. A fost un succes care să mai liniştească spiritele, după ce în perioada de pregătire în vară echipa a dezamăgit, cel mai mult chiar la Trofeul Audi, pe care l-a organizat şi unde a terminat pe locul 4, adică ultimul.

Aşa a apărut presiune asupra antrenorului Carlo Ancelotti, despre care foste glorii ale clubului bavarez s-au grăbit să afirme că nu este omul potrivit pentru a aduce trofee pe Alianz Arena. După meciul cu Leverkusen criticile s-au mai redus, însă presiunea continuă în tăcere asupra italianului, care e acuzat şi pentru faptul că ar fi îndepărtat de la el putere anumiţi jucători pe care nu îi agrea, aluzie la Douglas Costa.

Carlo Ancelotti a fost de acord cu decizia clubului

Recent, conducerea lui Bayern a venit cu o interdicţie pusă la una dintre plăcerile vicioase ale antrenorului italian. Noul director sportiv al bavarezilor, fosta glorie Hasan Salihamidzic, l-a anunţat că nu mai are voie să fumeze atâta timp cât se află în timpul serviciului, adică la antrenamente şi la meciuri. Ancelotti este recunoscut ca un împătimit al ţigărilor, pe care obişnuieste să le sudeze una după alta, mai ales atunci când stă pe bancă.

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA H pentru a vedea toate rezultatele meciurilor de azi din Liga Campionilor! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi

Italianul nu a comentat în nici un fel această decizie a clubului, declarându-se de acord cu ea. Mai mult, a încercat să transforme totul în glumă şi a declarat că ştie pe cineva care se va bucura tare pentru faptul că i-a fost limitat, cel puţin pe o perioadă a zilei, accesul la fumat, aluzie la soţia sa, care mereu l-a bătut la cap să se lase de acest obicei foarte dăunător.

viewscnt
1 EUR4.6551 lei+0,0082
1 USD3.9650 lei+0,0236
1 XAU163.2575 lei-0,4004