Florentino Perez i-a transmis sprijinul său lui Carlo Ancelotti, după ce Real Madrid a fost învinsă de AC Milan, 1-3, pe Santiago Bernabeu. Anterior, ”Los Blancos” au fost umiliți (0-4!) de marea rivală Barcelona în La Liga, tot pe teren propriu.
Real Madrid traversează o perioadă dificilă în actualul sezon. Pe lângă rezultatele recente foarte slabe, campioana en-titre a Spaniei și a Europei nu convinge nici prin joc. Președintele madrilenilor este decis să îi acorde în continuare încredere antrenorului care a scris istorie pe Santiago Bernabeu.
Florentino Perez l-a invitat pe Carlo Ancelotti la o masă pentru a purta o discuție privată. Perez i-a comunicat tehnicianului italian că nu se pune problema să se gândească în momentul de față să îl înlocuiască.
Totuși, Perez i-a transmis lui Ancelotti că nu este mulțumit de situația actuală a clubului, informează Marca. Omul numărul 1 din conducerea madrilenilor îl vede pe Ancelotti ca fiind persoana cea mai potrivită să o redreseze pe Real Madrid.
Contractul lui ”Don Carlo” cu Real mai este valabil până în vara anului 2026. Angajamentul său i-a fost prelungit în luna decembrie a anului trecut, în contextul rezultatelor remarcabile obținute de italian.
În aceste condiții, Carlo Ancelotti este obligat să găsească rapid soluții pentru a redresa în primul rând rezultatele madrilenilor. În al doilea rând, Ancelotti trebuie să transforme jocul echipei sale în așa fel încât Florentino Perez să aibă mai multă liniște.
Alte înfrângeri înregistrate de gigantul din capitala Spaniei îi pot schimba statutul lui Carlo Ancelotti în fața lui Florentino Perez. Emblematicul antrenor ar putea ajunge într-un viitor apropiat să se teamă inclusiv pentru postul său.
În Liga Campionilor, Real Madrid tremură după patru etape în privința calificării din grupa unică a competiției. Câștigătoarea de 15 ori a UCL se află în momentul față doar pe locul 17 cu șase puncte.
”Los Blancos” vor coborî foarte probabil în clasament după confruntările de miercuri. Iar situația raportată la așteptări nu este mai bună nici în La Liga. Real Madrid se poziționează pe locul al doilea cu 24 de puncte. Barcelona este lideră cu 33 de puncte și cu o partidă în plus disputată față de madrileni.