Universitatea Craiova și-a încheiat cantonamentul din Austria și se pregătește să revină în țară în cursul zilei de marți, după aproape două săptămâni de pregătire intensă. Dincolo de rezultatele din meciurile amicale și de concluziile trase de staff-ul tehnic, unul dintre cele mai frumoase momente ale stagiului s-a consumat în afara terenului. Un copil, suporter înfocat al campioanei României, a făcut drumul până în Austria alături de tatăl său doar pentru a fi aproape de echipa favorită, iar întâlnirea cu Carlos Mora s-a transformat într-o amintire pe care o va păstra, cu siguranță, pentru tot restul vieții.
Atmosfera din cantonamentul Universității Craiova a fost una excelentă pe tot parcursul stagiului de pregătire din Austria, iar la finalul ultimului meci de verificare, câștigat cu 4-3 în fața formației ucrainene Polissya Zhytomyr, jucătorii au avut parte și de o întâlnire specială.
Un puști îndrăgostit de culorile alb-albastre a venit împreună cu tatăl său până în Austria pentru a fi aproape de echipa favorită și pentru a-și întâlni idolii. Visul i s-a împlinit în momentul în care l-a întâlnit pe Carlos Mora, unul dintre fotbaliștii pe care îi admiră cel mai mult de la Universitatea Craiova.
Internaționalul din Costa Rica a stat câteva momente de vorbă cu micuțul suporter, iar înainte de despărțire l-a provocat să strige celebrul „Forța Știința!”. Copilul nu a ezitat nicio clipă, iar reacția lui a fost răsplătită imediat: Mora i-a oferit tricoul lui de joc! Cei doi au bătut palma în repetate rânduri, spre bucuria celor prezenți, imaginile surprinzând emoția unui gest simplu, dar cu o încărcătură specială pentru micuțul fan al Universității Craiova.
Universitatea Craiova a încheiat cantonamentul din Austria cu o victorie spectaculoasă, 4-3 în fața formației ucrainene Polissya Zhytomyr, echipă care va evolua în preliminariile Conference League.
Gruparea din Bănie a deschis scorul în minutul 58 prin Ștefan Baiaram, însă adversarii au restabilit rapid egalitatea. Universitatea Craiova a revenit în joc și s-au desprins pe tabelă după reușita superbă a lui Carlos Mora și golurile marcate de Steven Nsimba și Mihnea Rădulescu. Finalul partidei a fost însă mai complicat, după ce antrenorul Filipe Coelho a schimbat aproape întreaga echipă, inclusiv mai mulți jucători Under 21, iar ucrainenii au profitat și au înscris de două ori.
Pe parcursul meciului, în teren au mai intrat Laurențiu Popescu (min. 49), Darius Fălcușan (min. 60), Alexandru Crețu (min. 60), Steven Nsimba (min. 60), Anzor Mekvabisvili (min. 60), David Matei (min. 74), Ronaldo Webster (min. 74), Carlos Mora (min. 74), Luca Băsceanu (min. 74), Mihnea Rădulescu (min. 90), Sebastian Șerban (min. 90) și Alexandru Maxim (min. 90).
Momentul serii i-a aparținut, însă, lui Carlos Mora, care a reușit o fază de mare finețe. Costaricanul a fost tras de tricou de un adversar, dar a reușit să treacă de încă trei jucători și a finalizat cu un șut în cross, fără șanse pentru portar.
Deși se declară mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, Filipe Coelho recunoaște că Universitatea Craiova poate continua campania de achiziții. Portughezul spune, însă, că orice fotbalist care va ajunge în Bănie va trebui să demonstreze că merită să facă parte din echipă.
„Momentan au venit doar Sava și Ronaldo. De când am venit aici au plecat cinci-șase jucători, deci este normal să aducem câțiva jucători care să ne ajute. Vom vedea dacă pot face acest lucru. Perioada de transferuri este încă deschisă. Vom vedea ce se poate întâmpla. Dacă Mario și domnul președinte vor considera că mai avem nevoie de jucători, îi vom primi cu brațele deschise și vom lucra împreună. Doar că trebuie să muncească mult, pentru că avem deja un grup foarte bun și nu este ușor să joci în această echipă.
Dorința mea este să păstrăm tot ce avem. E o provocare să începem cu un meci de Liga Campionilor, dar este un semn bun. Arată că am câștigat campionatul sezonul trecut și de aceea suntem aici, pentru că merităm. Da, nu avem prea mult timp de lucru, dar sper ca pe viitor să am tot mai multe provocări de acest fel”, a declarat Filipe Coelho.