Sport

Carlos Mora, mesaj războinic înainte de Levski Sofia – Universitatea Craiova: „Trebuie să fim ca niște lei flămânzi”

Carlos Mora a încercat să își mobilizeze colegii înaintea meciului cu Levski din manșa I a turului 2 preliminar UEFA Champions League. Ce a avut de spus fundașul Universității Craiova la conferința de presă
21.07.2026 | 19:40
Carlos Mora mesaj razboinic inainte de Levski Sofia  Universitatea Craiova Trebuie sa fim ca niste lei flamanzi
Carlos Mora, mesaj războinic înainte de Levski Sofia - Universitatea Craiova: „Trebuie să fim ca niște lei flămânzi”. FOTO: Fanatik / Renato Anghelescu
ADVERTISEMENT

Levski Sofia – Universitatea Craiova este cel mai important meci de până acum pentru Universitatea Craiova, care visează la calificarea pe tabloul principal UEFA Champions League. Carlos Mora (25 de ani) a analizat prima manșă  „dublei” din turul 2 preliminar.

Carlos Mora, înainte de Levski Sofia – U Craiova: „Au o echipă foarte bună”

U Craiova a început excelent sezonul 2026-2027. Echipa lui Filipe Coelho a câștigat Supercupa României, a trecut de ML Vitebsk în turul 1 din preliminariile Ligii Campionilor și a debutat cu dreptul în noul sezon de SuperLiga, victorie cu UTA Arad, scor 4-0. Oltenii speră să continue pe aceeași linie și în prima manșă din turul 2 preliminar UEFA Champions League,

ADVERTISEMENT

Meciul Levski Sofia – Universitatea Craiova este programat miercuri, 22 iulie, de la ora 20:30. Prezent la conferința de presă premergătoare meciului de la Sofia, Carlos Mora a analizat șansele campioanei României.  „Am analizat jucătorii de la Levski, sunt jucători foarte buni, sunt o echipă bună, dar noi suntem concentrați pe ceea ce avem noi de făcut.

Noi trebuie să intrăm pe teren cu ambiția de a câștiga. Și trebuie să punem foarte mare focus pe jocul nostru. Ei au o echipă foarte bună, dar și noi avem o echipă foarte bună și vom face tot ce putem ca să câștigăm meciul de mâine”, a declarat Carlos Mora, la conferința de presă premergătoare meciului Levski – U Craiova.

ADVERTISEMENT

Atmosferă incendiară la Sofia pentru olteni

Meciul dintre Levski Sofia și Universitatea Craiova se va disputa pe „Vivacom Arena Georgi Asparuhov”, un stadion cu o capacitate de 17.688 locuri. Returul se va juca pe „Ion Oblemenco”, miercuri, 29 iulie, de la ora 20:30. La partida din capitala Bulgariei, campioana României va fi încurajată de aproximativ 600 de suporteri. „Sper să fie o atmosferă frumoasă mâine seară. Mie așa îmi place să joc, am văzut clipuri cu atmosfera de Sofia, dar pentru mine important e ca presiunea mare să fie în casa noastră, cu suporterii noștri, pe Oblemenco. Dar asta va fi în viitor. Noi trebuie să ne concentrăm pe prezent. Mâine seară trebuie să fim ca niște lei flămânzi, cu o foame foarte mare de a reuși să obținem această victorie”, a mai spus fundașul dreapta din Costa Rica.

ADVERTISEMENT