100 ani de Romania

Carmen Bunaciu, prima medaliată a României la un CM de nataţie! Cum a obţinut bronzul la Guayaquil

22.09.2018 | 22:00
Carmen Bunaciu prima medaliata a Romaniei la un CM de natatie Cum a obtinut bronzul la Guayaquil
Carmen Bunaciu, prima medaliată a României la un CM de nataţie

Carmen Bunaciu a fost prima medaliată a României la un CM de nataţie. În 1982, la Guayaquil, românca câştiga medalia de argint, cu toate că echipa ţării noastre a fost la un pas să nu mai ajungă în Ecuador, la Campionatul Mondial, dintr-un motiv surprinzător.

Născută pe 15 septembrie 1961, la Sibiu, Carmen Bunaciu a început înotul la şapte ani în oraşul natal, după o selecţie organizată de Şcoala Generală nr. 1. Şase ani mai târziu, sportiva ajungea la CS Dinamo Bucureşti, iar în 1975 reuşea să câştige primul titlu la Balcaniadă.

Carmen Bunaciu, prima medaliată a României la un CM de nataţie, campioană universitară

În 1979, Carmen Bunaciu câştiga medalia de aur la probele de 100 de metri şi 200 de metri spate la Universiada de la Mexico City. Doi ani mai târziu, sportiva dinamovistă îşi apăra cu succes titlurile obţinute în Mexic. Marea performanţă a venit în 1982, la Campionatul Mondial de nataţie de la Guayaquil (Ecuador), însă echipa României a fost aproape să rateze prezenţa la competiţie.

Înotătorii români au ratat plecarea, după ce au fost întorşi de la aeroport. Sportivii nu îşi făcuseră un vaccin necesar pentru deplasarea în Ecuador, împotriva febrei galbene. După o săptămână, Carmen Bunaciu şi colegii ei au reuşit să plece, iar la Madrid, unde au avut escală, sportiva a reuşit să facă un scurt antrenament în piscina Ambasadei României în Spania. Ajunsă la Guayaquil chiar în noaptea de dinaintea calificărilor. Chiar dacă era afectată de schimbul fusului orar, Carmen Bunaciu a luptat şi a obţinut calificarea în finala probei de 200 de metri spate.

În finală, Carmen Bunaciu a terminat pe locul trei şi a obţinut medalia de bronz, prima din istoria participărilor României la Campionatele Mondiale de nataţie. Pe lângă această performanţă, sportiva de la CS Dinamo a mai obţinut trei medalii de bronz la Campionatele Europene: în 1977, la 200 de metri spate, şi în 1981 şi 1983, la 100 de metri spate. Românca a participat la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980 şi Los Angeles 1984, unde a bifat cinci finale. În 1986, la 25 de ani, s-a retras, dar a continuat să antreneze la CS Dinamo timp de 12 ani.

Carmen Bunaciu, prima medaliată a României la un CM de nataţie
Carmen Bunaciu, prima medaliată a României la un CM de nataţie