News

Carmen Dan, făcută praf de sindicaliștii din Poliție care îi cer demisia: „Ai permis infractorilor să ne rânjească în față, la adăpostul umbrelei roșii”

29.05.2019 | 13:34
Carmen Dan facuta praf de sindicalistii din Politie care ii cer demisia Ai permis infractorilor sa ne ranjeasca in fata la adapostul umbrelei rosii

Înfrângerea dură suferită de PSD în alegerile europarlamentare din 26 mai, dar și condamnarea lui Liviu Dragnea au dat aripi sindicaliștilor din diferite secțiuni ale aparatelor statului să își spună ofurile. Astfel, Bogdan Bănică, vicepreședinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, a postat pe facebook un mesaj extrem de dur la adresa ministrului de interne Carmen Dan, căruia i-a cerut demisia.

Polițiștii îi cer demisia lui Carmen Dan: „Ne-ai trimis în patrulare în coșciuge pe patru roti”

Bogdan Bănică a scris un mesaj tăios pe rețelele de socializare și a adus numeroase motive pentru care îi cere demisia ministrului de interne. Printre ele a numit și umilința prin care au trecut polițiștii în cei doi ani și jumătate de mandat ai lui Carmen Dan, cât și pentru lipsa investițiilor pe care Dan le-a făcut în MAI: „E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine fățarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai mințit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind și complotând, să ne rânjească infractorii în față, la adăpostul umbrelei roșii”.

Sindicalistul polițiștilor a scris și despre riscurile la care se supun zilnic oamenii legii: „Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această țară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, “decât” pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii.  Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menținându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleași coșciuge cu roți, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ți-a păsat. Și pentru că ne-ai umilit. Și pentru că în continuare ai permis ca polițiștii să-ți fie hăcuiți în posturi de poliție, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu țestele despicate. Pentru că ai fost #nimic și ai făcut #decâtnimic. Și pentru că #GheorgheNistor, #SorinVezeteu, #CiprianSfichi.”

Bogdan Bănică, vicepreședintele sindicatului polițiștilor îi cere demisia lui Carmen Dan *foto: facebook Bogdan Bănică
Bogdan Bănică, vicepreședintele sindicatului polițiștilor îi cere demisia lui Carmen Dan *foto: facebook Bogdan Bănică

Polițiștii îi cer demisia lui Carmen Dan: „Vei rămâne în istorie ca cel mai incompetent, ocult și slugarnic ministru”

Sindicalistul a continuat apoi cu atacul: „Ai vrut să intri în istorie, ai intrat, doamna Dan. Dar vei rămâne în amintirea colectivă ca cel mai incompetent, ocult, slugarnic și anost ministru al internelor pe care l-a avut România postdecembristă!  Ciolanul s-a terminat, stăpânul nu mai are altele să vă dea. E timpul, doamna Dan, dacă ai un dram de onoare, să pleci!”

„Dumneata, cu toată șleahta de sfertodocți incompetenți, ați mâncat tot covrigul, până la ultima firimitură, nesătuilor, până la ultimul grăunte de mac. Ați lins și ambalajul, tot! A rămas doar gaura. Ia-ți-o, bag-o sub eșarfă și pleacă acasă! Acum! A propos…unde dispare gaura după ce mănânci covrigul? Întrebare ca să ai la ce medita pe viitor în biroul unei secretare de școală generală unde te vei întoarce și unde ți-e locul… Sunt convins că-ți va solicita tot neuronul. Demisia, Carmen Dan! De…onoare?  Da, dacă ai!”, este mesajul integral al vicepreședintelui Sindicatul Național al Polițiștilor din România.

Carmen Dan a fost ministru al internelor în toate cele trei guverne PSD din 2017: Grindeanu, Tudose și Dăncilă. Fost prefect al județului Teleorman, Dan este considerată una dintre apropiatele președintelui PSD, Liviu Dragnea. Ministrul de Interne este văzut drept unul dintre principalii vinovați pentru violențele Jandarmeriei în timpul protestelor împotriva guvernului, totul culminând cu seara de 10 august 2018, la protestul diasporei. Carmen Dan la 9 noiembrie 1970 și din 2016 este și senator de Teleorman.