Alegeri 2024

Carmen Dan se distanțează de Liviu Dragnea. ”Nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă”

Fostul ministru de Interne a demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană și spune că nu mai poate urma o himeră.
23.07.2024 | 22:21
Carmen Dan se distanteaza de Liviu Dragnea Nu mai vreau sa fiu asociata sub nicio forma
Carmen Dan a demisionat din partidul înființat de Liviu Dragnea Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Mișcarea România Suverană (MRS) este o formațiune politică înființată de fostul lider al PSD și înregistrată în Registrul Partidelor Politice în martie 2023.

Carmen Dan se distanțează de Liviu Dragnea

Marți, Carmen Dan, care a fost ministru de Interne, în toate guvernele controlate de Liviu Dragnea, a anunțat că demisionează din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană.

ADVERTISEMENT

„Am demisionat din funcția de președinte al partidului Mișcarea România Suverană! De asemenea, transmit tuturor celor care mă cunosc ca om și ca politician că nu mai vreau să fiu asociată sub nicio formă cu numele sau imaginea celui pe care l-am susținut atâția ani în mod loial și corect!

Am acceptat funcția de președinte al acestui partid din respect pentru cei care l-au urmat atunci când s-a scindat un alt partid ca urmare a neimplicării și neasumării lui, la rugămintea lui expresă, crezând cu tărie în obiectivele asumate, consecventă ideii de echipă și susținând cu toată puterea un concept de ‘politică altfel’, curată, responsabilă, în interesul românului și al României. Da, mă refer la Liviu Dragnea!”, a scris Carmen Dan, pe pagina sa de Facebook, făcând referire și la Alianța Pentru Patrie, partid pe care Liviu Dragnea l-a susținut.

ADVERTISEMENT

Rămâne Carmen Dan în politică?

Carmen Dan a ai precizat că nu mai poate urma o himeră și că va continua să fie loială principiilor care i-au guvernat activitatea.

„Dacă foștii mei colegi din M.R.S. cred că mai pot urma o himeră, sunt liberi să o facă! Le urez cu sinceritate, succes! În ceea ce mă privește voi continua să fiu loială principiilor care mi-au guvernat activitatea!

ADVERTISEMENT

Ca om și ca politician, consider că trebuie să rămâi corect și vertical, indiferent de circumstanțe sau conjuncturi, chiar și atunci când realitatea te dezamăgește!”, a mai scris Carmen Dan.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru de Interne a precizat pentru Libertatea că nu a mai comunicat cu Liviu Dragnea după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.

„Sunt peste 25 de ani de când mă știu cu Liviu Dragnea. Ne cunoaștem, am fost într-o relație de comunicare 25 de ani. În stilul lui caracteristic, așa cum și-a bătut joc de toți oamenii care i-au fost aproape necondiționat, s-a întâmplat și cu…

Nu știu cum voi reacționa când ne mai vedem. Nu mai comunic cu domnul Dragnea imediat după alegerile din 9 iunie”, a declarat Carmen Dan, care a adăugat că nu știe dacă va mai rămâne în politică.

„Urmează o perioadă în care trebuie să reflectez. Dacă pot să fac bine din punct de vedere politic, probabil se va ivi o oportunitate care să se plieze pe ceea ce consider eu că ar trebui să fie politica, adică bun simț și respect pentru cetățeni. Altfel, ce sens are?”, a subliniat fostul ministru.