Life

Carmen de la Sălciua, apreciere enormă pentru Gigi Becali. Ce cuvinte are pentru latifundiarul din Pipera

17.02.2021 | 23:54
Carmen de la Salciua apreciere enorma pentru Gigi Becali Ce cuvinte are pentru latifundiarul din Pipera
ADVERTISEMENT

Carmen de la Sălciua are o apreciere enormă pentru omul de afaceri Gigi Becali, care a ajutat de-a lungul anilor foarte mulți oameni cărora le-a oferit un acoperiș deasupra capului. Artista are numai cuvinte de laudă pentru latifundiarul din Pipera. 

Frumoasa brunetă este de părere că finanțatorul FCSB are un suflet foarte mare și o dăruire imensă, cu care rezonează și ea. Artista crede că afaceristul este un exemplu demn de urmat prin prisma faptului că are un caracter foarte frumos.

ADVERTISEMENT

În plus, cântăreața este convinsă că fiecare om are ce învăța de la Gigi Becali. Carmen de la Sălciua a mers și mai departe cu vorbele la adresa latifundiarului din Pipera, pe care-l vede ca fiind un conducător foarte bun pentru țară și români.

Carmen de la Sălciua vede un exemplu în Gigi Becali. La ce se referă artista

Carmen de la Sălciua are toată aprecierea pentru Gigi Becali, în ciuda faptului că nu îl cunoaște personal. Brunetei i-ar plăcea să cânte la o petrecere unde este invitat omul de afaceri pentru că are o părere foarte bună despre el și despre lucrurile pe care le face pentru oamenii mai puțin norocoși.

ADVERTISEMENT

„Este omul pe care-l apreciez foarte mult, este un om valoros pentru mine. Eu rezonez foarte bine cu gândirea acestui om. În primul rând, mă bucur că la noi în țară există oameni cu un caracter așa frumos.

Am apreciat tot timpul oamenii care empatizează cu nevoile celorlalți și arată asta prin fapte, iar Gigi Becali a arătat de foarte multe ori chestia asta. Foarte mulți oameni au un acoperiș deasupra capului, datorită sufletului pe care îl are.

ADVERTISEMENT

Cred că este adevărat că Dumnezeu lucrează prin oameni și el este un exemplu. Nu l-am cunoscut, dar cu siguranță fiecare om are ceva de învățat de la el și consider că România are nevoie de un conducător ca el. 

Îl apreciez ca om, dacă Dumnezeu va face să cânt la o petrecere unde va fi și el, pentru mine va fi o onoare”, a spus Carmen de la Sălciua într-un interviu pentru Antena Stars.

ADVERTISEMENT

Solista a rămas plăcut impresionată de Gigi Becali, în trecut având aprecieri și pentru Dani Mocanu, chiar dacă sunt rivali în industria muzicală. Artista crede că munca fiecăruia trebuie apreciată și răsplătită, indiferent despre cine este vorba.

ADVERTISEMENT