Recent, chiar după nunta lui Iancu, familia Sterp a intrat într-un nou scandal cu Carmen de la Sălciua. Getuța s-a arătat revoltată că fanii artistei îi spun că datorită ei Culiță a devenit cunoscut. Iar conflictul pare să se mute în sala de judecată.
După ce Getuța Sterp a afirmat pe internet că nu Carmen de la Sălciua l-a ridicat pe fratele său, aducând-o în discuție și pe sora artistei, aceasta din urmă a luat foc. Așa se face că, printre altele, și-a adus aminte și de canalul de YouTube care, după despărțire, a rămas la fostul soț.
Acolo erau încărcate mai multe piese la care au muncit împreună și de pe urma cărora Culiță Sterp ar fi făcut bani frumoși. Sumele, însă, nu s-ar fi împărțit la doi, iar acum, Carmen de la Sălciua a decis să-și recupereze partea pe cale legală.
Dar faptul că a vorbit despre asta înainte s-ar putea să-i fi adus ghinion. Căci, majoritatea melodiilor au dispărut de pe canalul de YouTube. Totuși, artista este de părere că o dovadă a existenței lor trebuie să fie pe undeva.
„Am decis să fac demersuri legale. Piesele au fost șterse și singura care a mai rămas e Se oprește timpul. În rest, toate videoclipurile oficiale din care s-au încasat foarte mulți bani au fost șterse, însă sunt mai multe lucruri despre care doar cu un avocat pot să le discut.
Acest subiect cu YouTube-ul trebuie să se adâncească pentru că sunt foarte mulți bani încasați, iar melodiile chiar dacă au fost șterse, există undeva dovada lor”, a declarat Carmen de la Sălciua pentru spynews.ro.
Și nu doar cu fostul soț vrea artista să se întâlnească în sala de judecată, ci și cu fosta cumnată. După ce Getuța i-a comentat la postarea de pe Instastory în care se mândrea cu sora ei, spunându-i să o facă și pe ea vedetă, paharul i s-a umplut.
În exclusivitate pentru FANATIK.RO, cântăreața a mărturisit că și-a sunat avocatul și va rezolva scandalul în care, spune ea, s-a trezit implicată fără voia, sa pe cale legală, pentru a se asigura că nu se va mai repeta.
„M-am gândit să o acționez pe cale legală. Am vorbit cu un avocat și se vor trimite notificări în primă fază. Și, mai apoi, eu voi ajunge acolo, doar că voi ajunge foarte liniștită. Nu voi face balamuc, pentru că nu mi-e stilul. Îmi doresc ca lucrurile să se așeze. Am văzut că dacă nu se poate pe cale normală mă gândesc că asta e singura cale.
Eu am fost de foarte multe ori provocată, și în emisiuni, și am vorbit în cel mai diplomat mod posibil. Mi s-au pus etichete în multe scandaluri pe care le-am avut cu fostul meu soț, cu fosta mea familie. Eu nu am răspuns în niciun fel. S-au pus pe sufletul meu foarte multe chestii. Eu tot încerc să fie bine, dar până când?”, ne-a spus Carmen de la Sălciua.