Fosta soție a lui Culiță Sterp a recurs la o nouă schimbare de look. Cum arată acum și ce zic fanii cântăreței de muzică de petrecere care și-a obișnuit urmăritorii cu activitățile pe care le desfășoară în afara scenei.
Carmen de la Sălciua și-a luat prin surprindere fanii, după ce recent mărturisea că nu mai vrea să facă schimbări radicale de look. Vedeta și-a schimbat culoarea părului, iar acum are o nuanță potrivită sezonului.
„Început de toamnă, schimbare de culoare! Am apelat la cea mai bună”, este mesajul transmis de cântăreața de muzică de petrecere pe contul de Instagram.
Îndrăgita artistă a primit numeroase aprecieri de la internauți, dar au existat și persoane care au criticat-o pentru alegerea făcută. Foarte multe femei au fost de părere că își distruge podoaba capilară din cauza vopsitului.
„Ai spus că nu o să te mai vopsești, că rămâi la blond! Era de așteptat, nu poți, dar așa îți faci praf părul și ajungi să porți perucă!”, este unul dintre comentariile primite în social media.
„De ce din nou șaten?” sau „Eşti frumoasă oricum, dar mie personal îmi plăcea foarte mult cum erai”, sunt alte două mesaje venite din partea fanilor.
Carmen de la Sălciua le-a mărturisit celor care o urmăresc în spațiul virtual că este adepta schimbărilor de orice fel. În plus, artista a recunoscut care este adevăratul motiv pentru care obișnuiește să poartă perucă.
Frumoasa cântăreață preferă să aibă părul natural, fără să-l coafeze prea mult cu placa și să-l facă să sufere. În plus, podoaba capilară trebuie hidratată cu măști și uleiuri.
Acesta este unul dintre motivele pentru care perucile fac deja parte din garderoba artistei Carmen de la Sălciua, lucru întâlnit și la alte vedete autohtone.