News

Dr. Carmen Dorobăț: „Ideal ar fi să avem vaccin pentru fiecare variantă de tulpină”. Ce spune specialistul despre Omicron și doza booster

Medicul infecționist Dr. Carmen Dorobăț crede că ar fi ideal „să avem un vaccin pentru fiecare variantă de tulpină”. Ea a vorbit și despre pericolele Omicron și despre doza booster făcută cu alt ser decât cel inițial.
13.01.2022 | 11:31
Dr Carmen Dorobat Ideal ar fi sa avem vaccin pentru fiecare varianta de tulpina Ce spune specialistul despre Omicron si doza booster
ADVERTISEMENT

Medicul infecționist Carmen Dorobăț lansează un avertisment cu privire la doza a treia de vaccin, spunând că indicat ar fi ca fiecare persoană să-și facă boosterul cu același preparat cu care s-a vaccinat inițial. Ea spune că, deocamdată, există prea puține studii referitoare la combinațiile de preparate eficiente în această etapă pandemică.

Așa cum a anunțat FANATIK, rata de infectare în București a depășit trei la mie, ceea ce presupune intrarea în scenariul roșu. În ciuda simptomelor așa-zis „ușoare”, de tipul unei răceli banale, în majoritatea cazurilor, varianta Omicron lovește la toate colțurile și, potrivit medicului infecționist Carmen Dorobăț, vaccinarea cu a treia doză trebuie făcută, în mod firesc, cu același preparat care a fost injectat, preventiv, în primele două etape.

ADVERTISEMENT

„În privința combinațiilor, așadar în condițiile rapelului cu un alt preparat vaccinal decât cel injectat inițial, trebuie să existe o rezervă și o documentare aparte, pentru că încă nu au apărut studii critice semnificative din punct de vedere statistic, care să ne ofere o astfel de confirmare necesară”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, medicul Carmen Dorobăț.

„Dacă am discuta la nivelul combinațiilor vaccinale, ar apărea multe variante. Până în momentul de față, ideal este să facem booster-ul cu vaccinul cu care am început, și mă refer la firmele Pfizer și, într-o doză mai mică, Moderna. Oricum, în privința vaccinului Johnson&Johnson, rapelul se face după o perioadă de timp mai lungă, mai exact după aproximativ un an”, a declarat interlocutoarea noastră.

ADVERTISEMENT
Carmen Dorobăț
Medicul infecționist Carmen Dorobăț (sursa arhivă personală)

Medicul specialist Carmen Dorobăț: „Ideal ar fi să avem un vaccin pentru fiecare variantă de tulpină”

Carmen Dorobîț a vorbit despre situația în care doza booster este făcută cu un alt preparat decât precdentele. „În privința vaccinurilor Pfizer și Moderna, perioada stabilită variază între 6 și 8 luni. În ceea ce privește Johnson&Johnson, perioada stabilită este, așa cum spuneam, mai mare”, a declarat medicul specialist.

Potrivit site-ului Bloomberg, citat de dcbusiness.ro, două doze de vaccin Johnson&Johnson ar fi redus cu până la 85% spitalizările pricinuite de tulpina Omicron, în Africa de Sud. Studiul, realizat de Consiliul de Cercetare Medicală în țara respectivă, a constatat că nivelurile de protecție au crescut după administrarea unei doze de rapel în cazul persoanelor care au primit anterior vaccinul J&J.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, dincolo de reclama inerentă pe care anumite companii doresc să și-o facă, am dorit să aflăm ce se cunoaște, din punct de vedere științific, în comunitatea specialiștilor infecționiști.

„Din experiența acumulată până în momentul actual, ideal ar fi să avem un vaccin pentru fiecare variantă de tulpină, așa cum se întâmplă în cazul virusului gripal. Însă, atunci când discutăm despre virusul gripal, ne referim deja la un teren cunoscut și bătătorit, astfel încât vaccinul este structurat după configurația tulpinei fiecărui sezon”, a explicat Carmen Dorobăț.

ADVERTISEMENT

Protecția împotriva Omicron funcționează doar la 50% din capacitate

Se pare însă că, dincolo de avalanșa infectărilor, există motive de opimism. Dacă luăm în calcul ultimele estimări ale experților, potrivit cărora COVID-19 va deveni o boală endemică în viitorul apropiat, care va putea fi tratată firesc, precum o gripă banală, viitorul sună bine.

Medicul Carmen Dorobăț a argumentat, în acest sens: „Ceea ce s-a întâmplat cu tulpina SARS-CoV-2, până în momentul de față, ne face să ne simțim cât se poate de confortabil, în ideea în care aceste tulpini circulante până la această oră, de la Alpha, Beta, Delta, Delta Plus și până la Omicron, fiecare au fost întrucâtva (pentru că nu toate au avut aceeași acoperire) acoperite vaccinal, în diverse procente. Este clar că, într-o oarecare măsură, protecția a fost asigurată de vaccin”.

Dar există și un revers al medaliei, fapt care demonstrează cât de înșelătoare este această nouă variantă a virusului, pe care mulți dintre noi suntem tentați să o tratăm ca pe o răceală banală.

„A fost dovedit faptul că, în comparație cu restul tulpinilor, varianta Omicron este mai puțin sensibilă la această protecție, care funcționează până în jurul procentului de 50%, la capitolul eficacitate. Cum spuneam, ideal ar fi să avem un vaccin care să fie fabricat după tiparul fiecărei tulpini, așa cum se petrec lucrurile în cazul vaccinului antigripal, pe care noi îl facem în fiecare an”, a subliniat medicul infecționist.

Carmen Dorobăț a ținut să adauge faptul că, în general, acestea sunt reglementările acceptate de OMS, în momentul de față. „Vom vedea în ce măsură ele vor putea fi „mixate” și în ce măsură o astfel de combinație, cu siguranță realizată după toate studiile și conform tuturor reglementărilor, ar fi benefică pentru o anumită tulpină circulantă, la un moment dat”, a adăugat interlocutoarea noastră.

Apariția unei noi tulpini ar da situația peste cap!

Potrivit FANATIK, care citează analiza realizată de Institute for Health Metric and Evaluation (IHME), tulpina Omicron va îmbolnăvi aproximativ 7,8 miliarde de semeni de-ai noștri, până la finalul lunii martie. Se pare că, din cele 3 miliarde de cazuri prevăzute de cercetătorii americani, procentajul asimptomaticilor va fi de 90%.

Cu toate acestea, predicțiile referitoare la România nu par foarte alarmante. Se estimează că apogeul deceselor provocate de valul 5 pandemic va fi de numai 85 zilnic, cu mult inferior celor peste 500, consemnate timp de mai multe zile, în valul precedent.

„Predicțiile referitoare la ceea ce se va înâmpla din punct de vedere epidemiologic au fost judecate după modelul țărilor care deja au parcurs o parte din valul Omicron. Știm sigur că, în situația de față, contagiozitatea este mare și, într-adevăr, o mare parte a populației se va imuniza”, ne-a declarat Carmen Dorobăț.

Medicul a adăugat că, dacă ar fi să privim partea plină a paharului, această imunizare într-un procent deosebit de mare va atrage după sine o scădere a dinamicii virale, adică a transmiterii virusului, iar în acest fel intensitatea pandemiei ar trebui să scadă.

„Din punct de vedere medical, eu mă bucur că am reușit să ținem sub control această infecție, cu un singur amendament. Având în vedere flexibilitatea structurală a respectivului virus, ar fi bine să nu apară o tulpină nouă, care ne-ar putea face probleme, atât din punctul de vedere al agresivității și cu atât mai mult al acoperirii vaccinale. În momentul în care ar apărea o nouă tulpină, lucrurile nu ar mai fi atât de liniștitoare”, a avertizat, totuși, persoana intervievată.

„Tabloul clinic al Omicron nu oferă forme critice de boală”

Nu puține sunt vocile care compară simptomele cauzate de Omicron cu acelea al unei simple răceli sau gripe. Dar cum putem să știm atunci, fără efectuarea unor teste, dacă suferim de COVID-19 sau suntem doar răciți?

„Categoric, un diagnostic în acest sens, nu se poate fi pus decât în urma unei analize de laborator. Dar, în același timp, vă pot spune cu certitudine că, din cazurile care mi-au trecut prin mână, tabloul clinic al Omicron este mai palid, în sensul că nu oferă forme critice de boală extrem de grave”, a explicat Carmen Dorobăț.

Atenția trebuie îndreptată către pacienții vârstnici, de peste 65 de ani, în special către cei care nu sunt vaccinați. Aici, intevine, însă, o problemă.

Medicul specialist a detaliat: „Din păcate, referitor la această categorie de pacienți încă nu avem destul de multe date. Din acest motiv, susțin că este vorba despre o categorie care, în primul rând, trebuie protejată și, în cazul în care reușim să-i convingem pe acești oameni, atunci să-i și vaccinăm. În caz contrar, situația trebuie manageriată corect, pentru a nu se ajunge la cazuri de terapie intensivă”.

Spital SARS-CoV 2
Tulpina Omicron le dă de furcă, în continuare, medicilor români (sursa hepta.ro)

Sistemul de sănătate, în fața unei noi provocări

Potrivit statisticii mondiale COVID, alcătuită în urma cazurilor zilnice calculate pe un eșantion de un milion de locuitori, în ultima lună a anului trecut numărul persoanelor infectate s-a dublat față de media lui 2021. Teoretic, acest fenoment relevă faptul că efectul poate deveni devastator, în ciuda faptului că tulpina Omicron nu are, teoretic, o agresivitate deosebită.

Am fost, însă, interesați să aflăm cum pot fi estimate aceste efecte, inclusiv asupra sistemului sanitar românesc.

„Evident, un număr mare de pacienți, care ar ajunge să fie internați în spitale, ar avea drept urmare o situație care, într-adevăr, ar pune sub semnul întrebării modul în care se va putea susține activitatea în cadrul sistemului de sănătate. Aici discutăm despre dualitate, pentru că un număr mare de persoane îmbolnăvite în același timp va conduce la dezechilibre în tot ansamblul societății și al vieții economice, deoarece se va ajunge la un absenteism important de la locul de muncă”, este de părere medicul specialist.

Carmen Dorobăț susține că, „pe de altă parte, în ceea ce privește sistemul medical, din punctul de vedere al științei managementului pacientului, categoric călcăm pe un teren mult mai sigur, în comparație cu modul în care se derulau evenimentele anul trecut sau în urmă cu un an și jumătate”.

Antiviralele utilizate haotic pot crea dezechilibrul

Cu toate acestea, nu ne așteaptă vremuri ușoare. Dincolo de doza de optimism de care dă dovadă, medicul infecționist a dorit să atragă atenția că,  dincolo de blândețea aparentă a noii tulpini, cazurile complicate nu vor lipsi. Ba din contră.

„Problema este că, dintr-un număr foarte mare de persoane infectate, vor exista oameni care vor ajunge și la spital. Din acest motiv, noi, medicii așteptăm și dorim ca acele medicamente anti-SARS-Cov-2 să fie cât mai rapid prezente în farmaciile cu circuit deschis”, a precizat interlocutoarea noastră.

„Este obligatoriu ca, printr-o recomandare din partea doctorului infecționist sau din partea medicului de familie – subliniez, și nu cu o întrebuințare haotică a acestor antivirale, care ar duce la un dezechilibru în însăși dinamica virusului și la apariția a noi tulpini – să căutăm să sprijinim, inclusiv prin tratamentul la domiciliu, activitatea din spitale”, a încheiat Carmen Dorobăț.

ADVERTISEMENT
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” alături de un observator...
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” alături de un observator UEFA de 61 de ani! » Înregistrarea interzisă minorilor, distribuită pe rețele
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că...
Schema Nordis. Prima reacție a Cameliei Potec după ce a fost acuzată că făcea reclamă colosului imobiliar: „Confirm că am investit acolo”. Exclusiv
Mara Bănică: ”Eu, cu sapa, nu dau”. Prietenii lui Costin Mărculescu reacționează dur...
Mara Bănică: ”Eu, cu sapa, nu dau”. Prietenii lui Costin Mărculescu reacționează dur după imaginile dezolante de la mormânt. Exclusiv
Comoara energetică a Balcanilor stârnește interesul Rusiei și SUA. Unde sunt îngropate peste...
Comoara energetică a Balcanilor stârnește interesul Rusiei și SUA. Unde sunt îngropate peste două miliarde de euro
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta...
Schema prin care Luminița l-a păcălit Gigi Becali într-o excursie în străinătate. Discreta soție a milionarului a făcut asta!
Primele imagini de la evenimentul în care Michael Schumacher a apărut public, după...
Primele imagini de la evenimentul în care Michael Schumacher a apărut public, după accidentul din 2013 / Foto
Ronald Gavril, cadou de milionar făcut Anamariei Prodan! Zeci de mii de dolari...
Ronald Gavril, cadou de milionar făcut Anamariei Prodan! Zeci de mii de dolari cheltuiți pentru a-și răsfăța iubita. Foto
Drama fostului iubit al Andrei Măruță. La un pas să fie ucis de...
Drama fostului iubit al Andrei Măruță. La un pas să fie ucis de concubinul mamei: ”Ne călca în picioare, iar în mine arunca cu cuțitul”
Deputata PSD care a murit la 55 de ani a lăsat o moștenire...
Deputata PSD care a murit la 55 de ani a lăsat o moștenire impresionantă. Ce sume se aflau în conturile Mayei Teodoroiu, care a avut funcții înalte în stat
Gâlceava autorităților după ce un teren s-a surpat și a înghițit două mașini....
Gâlceava autorităților după ce un teren s-a surpat și a înghițit două mașini. PS6 aruncă vina către primăria lui Nicușor Dan. Update
Serialul de pe Netflix care a fost anulat. Fanii, lăsați în suspans
Serialul de pe Netflix care a fost anulat. Fanii, lăsați în suspans
Lacrimi şi durere pentru Maestrul Florin Piersic...
Lacrimi şi durere pentru Maestrul Florin Piersic...
SOSESC scrisorile de la ANAF prin POȘTĂ! TREBUIE trimise ACTELE până la 25...
SOSESC scrisorile de la ANAF prin POȘTĂ! TREBUIE trimise ACTELE până la 25 noiembrie
De ce s-ar fi despărțit Monica Bîrlădeanu și Bobby Păunescu. Totul a ieșit...
De ce s-ar fi despărțit Monica Bîrlădeanu și Bobby Păunescu. Totul a ieșit la iveală acum
„Urâm România!”. Ce pedeapsa a primit sportiva maghiară care a înjurat un arbitru...
„Urâm România!”. Ce pedeapsa a primit sportiva maghiară care a înjurat un arbitru român și care a spus că urăște România
Horoscop joi, 10 octombrie. Berbecii pun piciorul în prag, tentații pentru Capricorni, Săgetătorii...
Horoscop joi, 10 octombrie. Berbecii pun piciorul în prag, tentații pentru Capricorni, Săgetătorii fac compromisuri