Carnea produsă în România care merge la export în cantități mari este consumată mai ales în Franța și Italia. Străinii o adoră datorită calității, ia gustul este unul foarte bun.
Multe produse românești sunt exportate datorită calității lor. Acest lucru este valabil mai ales în cazul diverselor tipuri de carne.
Din moment ce este unul dintre cele mai consumate feluri principale, multe persoane achiziționează carne de pui, de porc sau de vită. Calitatea reprezintă un factor esențial atunci când cumpărăm carne.
Puiul este produs în cantități mari la noi în țară, iar exporturile pentru acesta merg și ele în număr foarte mare. Acest tip de carne produs în România are un gust foarte bun și este sănătos, motiv pentru care e la mare căutare.
Potrivit ministrului Agriculturii, se va produce cu 65 de milioane mai mult pui anul acesta. România a ajuns deja la un număr de aproape 500 de milioane de pui.
De altfel, puiul românesc, crescut cu 70 – 90% porumb, este cel mai căutat pui din Uniunea Europeană, fiind cumpărat mai ales de Franța și Italia. Acest pui este unul de o calitate mare, astfel că e foarte popular în Europa.
“Anul acesta am finalizat 10 milioane de locuri de cazare (n.r. pentru pui), atât în reproducție, cât și în creștere. Vom produce cu 65 de milioane de pui mai mult, anul acesta, iar România a ajuns la 498 de milioane de pui.
Avem grad de autosuficiență de aproape 160 – 170%. Cel mai căutat pui din Uniunea Europeană este puiul românesc. Franța și Italia mănâncă pui românesc pentru că este crescut cu 70 – 90% porumb.
Este cel mai de calitate pui și am deschis piețe foarte importante și am discutat atât cu omologii din Italia și Franța, iar fermierii exportă pui românesc. Este cel mai calitativ din UE”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, în cadrul emisiunii DCNews.
Pe de altă parte, o propunere legislativă are în vedere interzicerea anumitor animale din România la export. Este luată în calcul o astfel de inițiativă în cazul taurilor mai mici de 400 de kilograme și berbecilor ce cântăresc mai puțin de 40 de kilograme.
Motivul pentru care aceste animale ar putea să nu mai fie date la export este dat de faptul că autoritățile doresc creșterea șeptelului din România.
Totodată, a fost luată această decizie și pentru a asigura necesarul de carne de calitate pentru consumatorii din țara noastră.
Un obiectiv urmărit de autorități este creșterea greutății de tăiere pentru bovine. În acest fel, s-ar putea obține un randament ridicat de carne în carcasă. De asemenea, un alt obiectiv este stimularea creșterii efectivelor de ovine și bovine în zonele de munte.