Andrei Vochin a comentat decizia Clubului Sportiv al Armatei Steaua de a interzice cartea „Super Steaua” la sărbătoarea din Ghencea, de pe 7 mai 2026.
Editura Cuantin a solicitat ca reprezentanții săi și autorul Andrei Vochin să fie prezenți la evenimentul de dinaintea partidei Steaua București – Sepsi OSK 0-2, din Liga 2, de joi, 7 mai, când s-au împlinit 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Aceștia s-au lovit însă de refuzul Clubului Sportiv al Armatei.
„Eu i-am spus și lui Hadrian Mateescu că nu mi se pare oportun să facem lansarea acolo. Dacă vrea să facem lansare. Eu sunt absolut sigur că această carte am scris-o pentru marea masă de suporteri steliști. Ei trebuie să cunoască această istorie. Care nu e doar în alb. Are și nuanțe de gri și nuanțe de negru. A fost scrisă la 11 ani de la revoluție, deci încă era proaspătă. Nu ne depărtasem de perioada comunistă atât de mult ca să vedem lucrurile foarte clar. Am încercat să explic în carte tot contextul. Am discutat cu oameni importanți ai vremurilor respective, oameni cu care nimeni sau foarte puțini apucaseră să discute atunci.
(n.r. – Te-a deranjat că nu ai putut merge pe 7 mai 2026, în Ghencea, la lansare? Nici tu, nici cei de la editură) Nu, nu. Absolut deloc. Nu știu. Cei de la editură probabil că ar fi vrut pentru că se întâlneau acolo cu toate gloriile Stelei din 1986 și cred că era mai ușor de făcut promovarea cărții. Dar eu am spus de la bun început că nu e bine să mergem în acel loc pentru că în acest moment toată suflarea roș-albastră e scindentă.
Dacă vrei să faci asta, trebuie să o faci într-un loc public. O librărie mare, un loc unde să vină, să îi invităm pe oamenii ăștia, dacă mai au puterea să vină. Pentru că au fost duși de colo colo. Și e normal să primească aprecierea unei țări întregi. Nu știu dacă le mai ardea lor de o lansare de carte. Tocmai de aceea eu nu am insistat și am spus că nu e oportună o astfel de lansare”, a declarat Andrei Vochin, în exclusivitate pentru FANATIK la „Oldies But Goldies”.
Pe 4 mai, cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a steliștilor, editorul Adrian Mateescu a reacționat pe pagina oficială de Facebook a editurii Cuantic cu privire la refuzul „militarilor”. Adevăratul motiv pentru care cartea „Super Steaua” nu a fost lansată pe 7 mai 2026 la stadionul Ghencea ar fi, de fapt, o dispută mai veche între Andrei Vochin și Eduard Danilof, actualul comandat de la CSA Steaua.
„Sunt momente în care realitatea bate orice scenariu editorial, orice plan de lansare a unei carti. Pe 16 aprilie, am transmis oficial către CSA Steaua București intenția de a lansa cartea Supersteaua, pe 7 mai – ziua în care se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc.
Răspunsul primit ne-a surprins și ne-a dezamăgit: refuzul participării a fost motivat de o dispută personală mai veche (de fapt un banal schimb de replici de acum niste ani) între comandantul de acum al clubului și autorul cărții, Andrei Vochin.
În fața acestei situații, autorul a făcut un gest nobil: a acceptat ca lansarea să aibă loc în 7 mai la stadionul Steaua fără prezența sa, doar pentru ca această carte să ajungă acolo unde îi este locul – la stadion, la eroii de la Sevilla, lângă oamenii care au făcut istorie în fotbalul românesc.
Pentru mine, ca editor, rămâne o întrebare simplă și apăsătoare: cum ajunge o dispută personală să cântărească mai mult decât memoria unei performanțe unice? Cum poate orgoliul unui comandant ajuns într-o functie publică, vremelnic, să umbrească un demers care nu aparține unui om, ci unei întregi generații?
Supersteaua nu este doar o carte. Este povestea unei echipe care a scris istorie în 1986, scrisă cu pasiunea unui autor care a crescut lângă stadion, care a trăit acest fenomen timp de zeci de ani. Uneori – si mai ales in Romania- lucrurile mari, realizarile, sunt puse în umbră de dispute mici! Dar povestea Stelei rămâne! Și va fi spusă, indiferent de uși închise”, se arată în postarea făcută pe pagina de Facebook a editurii Cuantic.
Avem mai multe evenimente în desfășurător, plus dimineață o întâlnire la BNR, cu domnul Mugur Isărescu, apoi Palatul Cotroceni și evenimentul de pe stadion. În plus, nu vă ascund, că declarațiile publice ale autorului cărții ar putea crea tensiuni inutile la acest moment” – Vladimir Bacșiș, responsabil comunicare CSA Steaua