News

Cartiere întregi din București fără apă caldă și căldură! „Au făcut o groapă și n-au mai venit de două zile”

Cartiere întregi din București sunt fără apă caldă și căldură! Capitala s-a transformat într-un uriaș șantier, dar oamenii se plâng că totul se reduce la găuri în asfalt uitate de autorități
07.01.2022 | 14:26
Cartiere intregi din Bucuresti fara apa calda si caldura Au facut o groapa si nau mai venit de doua zile
Cartiere întregi din București au rămas fără apă caldă și căldură! Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Bucureștenii așteaptă cu groază comunicatele ANM! Prognoza meteo a început să intre în rutina celor care locuiesc în cel mai mare oraș al țării. Frigul i-a băgat în sperieți pe toți, mai ales că, în case caloriferele sunt reci, în timp ce apa caldă a devenit o frumoasă amintire pentru multe cartiere.

Culmea, oamenii spun că lucrări sunt în întreg orașul, doar că multe dintre ele par a fi abandonate. Gropi, țevi ruginite scoase la suprafață și garduri de protecție, așa se prezintă bulevardele Bucureștiului.

ADVERTISEMENT

Cartiere întregi din Capitală fără apă caldă și căldură!

Probleme sunt în toate cartierele și au apărut încă din luna decembrie a anului trecut. Peste două mii de blocuri din București au avut deficiențe din cauza lipsei de parametri pentru livrarea apei calde de consum și încălzire, iar alte câteva sute au rămas fără apă caldă și încălzire.

Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a prezentat o hartă interactivă unde se pot vedea în timp real toate lucrările din această administrație. Harta arată și explică în ce stadiu sunt, de exemplu, șantierele de la Termoenergetica.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, oamenii spun că nu mai suportă să se încălzească cu ajutorul gazelor, caloriferelor electrice sau al aerului condiționat.

Calea Giulești se află în avarie totală de la începutul săptămânii. De la noul stadion în jos, spre bulevardul Constructorilor, sunt numeroase minișantiere.

ADVERTISEMENT

„Au făcut o groapă și n-au mai venit de două zile. Credeți că vom mai avea căldură anul ăsta? Vreau și eu să știu de ce nu se muncește acum? Este ora 12.00, nimeni, nu e nici măcar un muncitor la groapa uriașă pe care au făcut-o în fața blocului. Ies aburi non stop de acolo, e o baltă uriașă și cam atât. Nimeni acolo. Cum să se repare când nu este nimeni? Cine să o repare?”, a spus Roxana Popa, administratorul unui bloc

Acuze dure la adresa autorităților

Nemulțumiți de frigul din case, oamenii n-au ezitat să le bată obrazul autorităților. Aceștia spun că taxa pentru parcare a ajuns la nivelul orașelor de lux din Europa, dar când vine vorba de ramburs, factorii de decizie se întorc cu spatele.

ADVERTISEMENT

„Umblau rupți prin fund prin piețe ca să ne cerșească votul. Erau toți o apă și-un pământ. Se acuză unii pe alții, că Firea nu a făcut, că Nicușor nu face, că Oprescu, că Lis.

Mă mir că nu e de vină Regele, fraieri sunt, asta le-a scăpat. Sau Tutankamon. Aud că ăla e contra apei calde prin București”, a notat pe o rețea de socializare Andreea Petrea.

„Angajați la stat… Erau 8 inși într-o mașină, iar 2 săpau”, și-a povestit și Daniel Nan experiența. „N-o platim noi, de ce trebuie intervenit imediat!!??”, a întrebat și Gina Țapu, nemulțumită de felul în care se prezintă lucrările.

Răspuns halucinant al autorităților

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu poate înţelege ce se întâmplă în Bucureşti, de ce peste o mie de blocuri nu au încălzire şi de ce nu există investiţii în repararea ţevilor de termoficare, mai ales că sunt bani pentru astfel de lucrări.

”Sincer să fiu, îmi pare rău de acest lucru, îmi pare rău că Termoenergetica nu reuşeşte să rezolve problema ţevilor sparte. Că e o problemă de ţevi sparte până la urmă, că nu s-au făcut investiţii. Dar nici acum când sunt bani şi s-au semnat contracte pe POIM nu s-au demarat investiţii”, a declarat Virgil Popescu.

”Ce se  întâmplă la Primăria Generală, ce se întâmplă la Consiliul General, ce se întâmplă la Termoenergetica în general, mie mi-e greu să înţeleg.

Bucureştiul, care este cel  mai bogat oraş din România, cu cel mai mare PIB pe cap locuitor are cel mai mic preţ la gaz, fiindcă din fericire ELCEN ştie să îşi facă treaba şi a contractat în vară gazul, are cel mai mic preţ la gaz”, a mai spus Virgil Popescu la Digi 24.

Nicușor Dan, acord de modernizare a 11 km din rețeaua de termoficare a Bucureștiului

Între timp, deși bucureștenii sunt cu nervii la pământ, primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a semnat „acordul pentru modernizarea altor 11 kilometri din reţeaua primară de termoficare” a Capitalei.

„Sunt conştient că problema termoficării este una vitală şi îi asigur pe locuitorii Capitalei că facem tot posibilul pentru a corecta această situaţie generată de indolenţa precedentelor administraţii”, a mai scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Vă readucem aminte că în luna noiembrie a anului trecut, Compania Municipală Termoenergetica București a transmis că desfășoară ample lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele de termoficare.

Astfel, societatea a explicat că sunt probleme destul de mari în mai multe zone din sectoarele 2, 3, 4 și 5. Între timp, pe listă s-au adăugat și blocurile din sectorul 6.

Nicușor Dan a ținut să explice legat de problemele pe care bucureștenii le au cu apa caldă și căldura, că, în acest moment, PMB, poate să intervină doar de urgență la avariile care se produc.

Vă readucem aminte că Primăria Capitalei a reabilitat anul trecut 15 kilometri de rețea de termoficare dintr-un total de 700 de kilometri care trebuie reparați.

Termoenergetica, aplicație pentru avarii

Interesant este că CMTEB S.A. a lansat aplicația de mobil Termoalert, o soluție prin care compania comunică în timp real informații cu privire la starea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul București, disponibilă gratuit pentru sistemele de operare Android și iOS.

Utilizatorii Termoalert vor primi notificări cu privire la orice avarie sau întrerupere în furnizarea agentului termic care intervine în zona lor, motivul opririi temporare a serviciului, evoluția lucrărilor de remediere şi data preconizată pentru reînceperea furnizării serviciului.

Deocamdată, pe site-ul oficial, există nu mai puțin de 23 de puncte de lucru însumând câteva sute de blocuri care sunt fără apă caldă și căldură în mijlocul iernii.

ADVERTISEMENT