Life

Cartierul care a fost declarat cel mai frumos din lume. Este ascuns pe străzile din arondismentul 6

07.10.2024 | 17:11
Cartierul care a fost declarat cel mai frumos din lume Este ascuns pe strazile din arondismentul 6
Unde se află cel mai frumos cartier din lume. Sursa foto: colaj Fanatik/ YouTube
Unde este situat cel mai frumos cartier din lume. Nu este foarte departe de România, dar este ascuns pe străzile din arondismentul 6.
ADVERTISEMENT

Topul Time Out a desemnat cel mai frumos cartier din lume. Acesta se află în sudul Franței, iar scenele pe care le vezi zilnic aici par desprinse din filme. Este amenajat într-un stil boem, ceea ce l-a urcat în fruntea clasamentului.

Unde se află cel mai frumos cartier din lume

Time Out a publicat clasamentul anual al celor mai frumoase cartiere din lume pentru 2024. Este vorba despre Notre-Dame-Du-Mont, aflat în orașul Marsilia din sudul Franței. Acesta îi cucerește pe turiștii ajunși în Paris. 

ADVERTISEMENT

Alicia Dorey, o scriitoare Time Out din Marsilia, a descris ce se poate vedea în acest cartier spectaculos, catalogat drept fiind „cool”. Astfel, persoanele care au ocazia să-l viziteze se simt ca într-un adevărat film.

„În jurul metroului, noii sosiți din Paris și nu numai, pot fi găsiți la soare la terasele de-a lungul Rue de Lodi, amestecându-se cu o mulțime diversă de punks și câinii lor, femei în haine colorate și marinari bătrâni sărați care sorb 8,6 beri”, a dezvăluit Alicia Dorey, conform The Mayor. 

ADVERTISEMENT

Cel mai frumos cartier din lume  a fost denumit după biserica Notre-Dame-du-Mont, dar nu este deloc cunoscut pentru spiritul său evlavios. În schimb, are un aer mai mult boem, ceea ce l-a și urcat în fruntea topului.

ADVERTISEMENT

Locația este, însă, ascunsă de străzile din arondismentul 6. Cartierul nu este departe Portul Vechi, simbolul Marsiliei. Și odată ajunși aici, oamenii nu ar trebui să rateze ocazia să viziteze biserica după care locul a fost denumit.

ADVERTISEMENT

Turiștii găsesc aici de toate

De asemenea, turiștii găsesc aici orice au nevoie atunci când merg în vacanțe. În Notre-Dame-du-Mont le sunt îndeplinite nevoile culinare, culturale, dar și de petrecere al timpului liber.

Toate acestea le stau oamenilor la dispoziție chiar în cartier. O simplă plimbare pe străzile pline de culoare poate fi considerată o adevărată experiență, iar parte bună este că destinația nu este deloc departe de România.

ADVERTISEMENT

Pereții împodobiți cu graffiti reprezintă un punct de atracție. Merită văzută, de asemenea, scara Cours Julien. Pe de altă parte, există și numeroase terase, magazine, dar și spectacole stradale.