Iată care este cartierul din București care a trecut printr-o transformare totală. Seamănă cu cele din Roma, Viena sau arondismentele de la Paris. Era singurul fără parc, însă acum are 8 hectare. S-au refăcut străzi, blocuri, trotuare, au apărut spații verzi și locuri de parcare.
O regiune importantă din București a suferit o schimbare majoră în ultimii ani. Era singurul loc care nu avea niciun parc, însă acum se bucură de multe spații verzi. În această zonă există un mini-cartier dedicat studenților care au bani de cazare de lux, cu piscină.
Concret, este vorba de cartierul Militari, unde primăria a făcut numeroase transformări. Autoritățile din sectorul 6 au reabilitat 2 licee și au construit de la zero 2 afterschool-uri. Sute de străzi, trotuare, alei, parcări din microzonele 14, 15, 19, 20, 21, 22 au fost reabilitate și resistematizate.
Tot în această zonă a fost ridicată o grădiniță nouă care a fost dată în folosință în anul 2023. Mai mult, primăria a refăcut Drumul Osiei, cu tot cu utilități și a amenajat prima bază de tratament balneo, la Centrul Floare Roșie.
Edilul, Ciprian Ciucu, are foarte multe proiecte în desfășurare, cum ar fi ridicarea unei parcări supraterană cu 204 locuri pe Strada Odgonului și amenajarea malului sudic al Lacului Morii. În 2025 urmează să fie finalizat și Parcul Liniei, cartierul Militari nevând până acum un astfel de spațiu.
Parcul Liniei va deveni cel mai lung parc liniar din Europa, fiind construit pe o distanță de 4,2 km, până la Valea Cascadelor. Construit de-a lungul unei foste linii de cale ferată acesta are 1.800 de arbori și arbuști și 3.000 de flori.
Militari este cartierul care se bucură de cel mai mare parc din Capitală construit după Revoluție și inaugurat în 2023. Aceasta este un spațiu verde cu numeroase facilități pentru copii și adulți și se găsește foarte aproape de Plaza Mall și de stația de metrou Lujerului.
Parcul este lung, dar foarte puțin lat, motiv pentru care a primit denumirea de parcul Liniei. Fosta groapă de gunoi are în prezent 8 hectare, cu o pistă de biciclete de 1,5 km, locuri de joacă pentru cei mici și aparate pentru sport în aer liber.
De asemenea, dispune de mese, perfecte pentru a lua picnicul, precum și mese de pingpong și de teqball. În plus, are foișoare, Wi-Fi, electricitate și multă umbră. Potrivit primarie6.ro, întreaga investiție a costat 15 milioane de lei cu TVA.
Cartierul Militari din ziua de azi a fost în anul 1948 una dintre cele 7 comune urbane are orașului București. Avea peste 15.000 de locuitori, transformarea fiind marcată de demolări și schimbări de infrastructură.
Toate aceste modificări au avut un impact de durată asupra locului. Unii s-au bucurat de îmbunătățirea nivelului de trai, în timp ce alții au trăit drama strămutării. În ceea ce privește denumirea, istoricii spun că atestarea s-a făcut în 1878, când s-a ridicat comuna rurală Militari.
„După anul 1967, urbanismul devine și mai agresiv, din nou se demolează case și se construiesc blocuri. În Militari trebuia să se realizeze un parc imens. Trebuia să se întindă de la B-dul Uverturii până la lacul Ciurel.
Regimul intenționa să acopere și această nevoie de spațiu verde a cartierului, ori acest lucru nu a fost realizat nici până în prezent.
Și acesta este un deficit, pentru că Titanul are parcul IOR, Tineretului are parc, Drumul Taberei are un parc mare, toate aceste cartiere au drept simbol un parc”, a declarat istoricul Răzvan Voinea, conform b365.ro.