Fotbalul are parte de schimbări din ce în ce mai dese, iar ultima a venit de la un meci jucat sâmbătă. Cartonaşul alb a fost folosit în premieră la partida Benfica – Sporting 5-0, în Cupa Portugaliei la fotbal feminin.
În minutul 44 al meciului Benfica – Sporting, când gazdele conduceau cu 3-0, cele două echipe au primit câte un cartonaş alb. Decizia a fost luată după ce o regulă introdusă, în 2018, în fotbalul din Portugalia.
Pe finalul primei reprize a meciului, medicii celor două echipe i-au acordat primul ajutor unui suporter căruia i se făcuse rău în tribune. Partida a fost întreruptă câteva minute şi a fost reluată după ce persoana în cauza a început să se simtă mai bine.
Imediat după ce medicii s-au întors pe băncile celor două echipe, Catarina Campos, arbitrul meciului, a arătat cartonaşul alb pentru ambele formaţii. Decizia i-a luat prin surprindere pe mulţi, mai ales că regula nu era cunoscută la nivel mondial.
As equipas médicas de Benfica e Sporting receberam cartão branco após assistirem uma pessoa que se sentiu mal na bancada 👏 pic.twitter.com/ihin0FAlJF
— B24 (@B24PT) January 21, 2023
Conform regulamentului Federaţiei Portugheze de Fotbal, cartonaşul alb este folosit pentru recunoaşterea şi evidenţierea comportamentelor de fair-play în timpul unui meci.
Pe lângă jucători, cartonaşul alb poate fi arătat antrenorilor, membrilor staff-ului tehnic sau oricărei alte persoane care este implicată în desfăşurarea unei partide. În cazul duelului dintre Benfica şi Sporting, medicii celor două echipe au fost cei evidenţiaţi.
Fanii fotbalului sunt mult mai obişnuiţi cu cartonaşele galbene şi roşii, iar acestea sunt folosite din 1970, după ce au fost introduse la Campionatul Mondial din Mexic.
Ken Aston, un arbitru din Anglia, este cel care a inventat cele două cartonaşe. Culorile au fost preluate de la cele ale semaforului, astfel că galbenul a fost ales pentru avertisment, iar roşu pentru a opri compartamentul nesportiv.
Până la Campionatul Mondial 1970, arbitrii puteau să elimine jucători de pe teren pentru diferite motive, însă nu erau folosite cartonaşe pentru a evidenţia acest lucru. De asemenea, unii fotbalişti părăseau cu greu gazonul pentru că eliminarea nu era încă reglementată în mod clar.