Carvajal a aflat verdictul medicilor. Ce șanse mai are pentru Mondial

Sorin Dumitrescu   
în CM 2018
28/05/2018, 16:39
Carvajal a aflat verdictul medicilor. Ce șanse mai are pentru Mondial GALERIE FOTO
Carvajal a aflat verdictul medicilor. El a ieşit accidentat în prima repriză a finalei Champions League

Dani Carvajal, fundașul dreapta al lui Real Madrid, a aflat verdictul medicilor după accidentarea suferită în finala Champions League. Carvajal a ieșit în minutul 37, fiind înlocuit cu Nacho. Jucătorul avea lacrimi în ochi la părăsirea terenului, semn că situația sa nu era deloc una ușoară și că totodată se vedea scos în afara lotului pentru Mondialul din Rusia.

Luni însă fundașul lui Real a primit verdictul medcilor care l-au examinat. Şi veştile primite nu sunt atât de groaznice pe cum se aştepta Carvajal, care se confesase deja coechipierilor asupra faptului că se simte devastat psihic de faptul că nu va putea merge la Campionatul Mondial.

Carvajal a aflat verdictul. Se va repeta istoria ca la Euro 2016?

Jucătorul a suferit o ruptură musculară, dar nu una foarte profundă, şansele de vindecare mergând undeva la o perioadă între două săptămâni şi 20 de zile. Acum totul depinde de cât de rapid se va “repara” Carvajal şi, lucru foarte important, de ce decizie va lua selecţionerul Julen Lopetegui, care s-ar putea să nu aştepte recuperarea jucătorului şi să cheme pe altcineva în loc.

Carvajal a aflat verdictul medicilor. Are o uşoară ruptură musculară.. Se poate feface în două săptămâni
Carvajal a aflat verdictul medicilor. Are o uşoară ruptură musculară.

Carvajal este un ghinionist, pentru că şi în urmă cu doi ani, înainte de Euro, tot în finala de Champions League cu vecinii de la Atletico s-a accidentat şi atunci a ratat turneul final. Acum, s-a accidentat încercând să dea o pasă cu călcîiul pentru Cristiano Ronaldo! Nu trebuie uitat că în toamna lui 2017 chiar s-a pus problema dacă Dani Carvajal va mai juca fotbal, după ce i s-a descoperit o problemă la inimă.

Închide ×