Casa Albă vrea să afle dacă președintele Volodimir Zelenski va purta un costum la întâlnirea de luni cu liderul SUA, Donald Trump, care va avea loc în Biroul Oval, potrivit surselor Axios. Reprezentanții de la Casa Albă ar fi întrebat oficialii ucraineni cum va fi îmbrăcat președintele Zelenski.
Ținuta liderului ucrainean a devenit un subiect sensibil după întâlnirea de acum câteva luni, care s-a încheiat cu un eșec diplomatic. La acea vreme, Trump a criticat în mod sarcastic alegerea vestimentară a lui Zelenski, considerând că ținuta sa militară nu era potrivită pentru o întrevedere oficială.
Unii oficiali americani au spus că acest aspect a contribuit la tensiunile din timpul discuțiilor, conform Axios. Pentru întâlnirea de luni, sursele spun că Zelenski va purta o jachetă neagră, similară celei de la summitul NATO din iunie: „stil costum, dar fără a fi un costum complet”.
La summitul NATO, apariția într-o ținută business a fost bine primită de Trump, care a apreciat că Zelenski „a venit îmbrăcat ca cineva care ar trebui să fie la NATO”, potrivit unui oficial american, arată Axios.
„Zelenski a venit îmbrăcat normal, nu a apărut ca un nebun, era îmbrăcat precum o persoană care are ce căuta la un eveniment al NATO. … Așa că au avut o conversație plăcută”, a declarat, la momentul respectiv, un oficial american.
De altfel, unul dintre consilierii lui Donald Trump ar fi precizat, în glumă, pentru sursa citată că ținuta liderului ucrainean ar fi „un semn bun pentru pace”, însă a adăugat că nu se așteaptă ca acesta să poarte un costum.
Aceeași sursă a menționat că vicepreședintele Vance s-a arătat mai deranjat decât Donald Trump de aspectul și atitudinea lui Volodimir Zelenski la ultima întâlnire din Biroul Oval.
Amintim că la vizita sa de la finalul lunii februarie la Washington, președintele Volodimir Zelenski a fost criticat de un jurnalist american pentru că nu purta costum la întâlnirea cu Donald Trump din Biroul Oval.
Discuția a degenerat câteva minute mai târziu, moment în care liderului ucrainean i s-a reproșat inclusiv că nu este recunoscător pentru sprijinul oferit de SUA în timpul războiului cu Rusia.