Sport

Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 27-a. Farul Constanța – FC Argeș 0-1. Trupa lui Gică Hagi tremură pentru accederea în play-off. Video

FANATIK vă oferă amănunte despre meciurile etapei a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1, care sunt programate în acest weekend, în perioada 18-21 februarie
Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 27a Farul Constanta  FC Arges 01 Trupa lui Gica Hagi tremura pentru accederea in playoff Video
ADVERTISEMENT
22-02-2022
06:59

Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 27-a: program, rezultate și clasament

Vineri, 18 februarie

  • FC U Craiova – UTA 1-1 (Compagno 56 / Ongaro 90+2)
  • Dinamo – Gaz Metan 4-0 (Ivanovski 20, Bordușanu 38, Torje 73 pen., 76) – VIDEO

Sâmbătă, 19 februarie

  • FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe 3-1 (Budescu 23, 80 pen, Tavares 89/ Aganovic 63)
  • CS Mioveni – FCSB 1-1 (Balaur 45/Edjouma 7) – VIDEO

Duminică, 20 februarie

  • Chindia – FC Botoșani 1-1 (Sila 13/ Santos 53)
  • CFR Cluj – Rapid 2-1 (Graovac 43, Deac 84/ Morais 69) – VIDEO

Luni, 21 februarie

  • Farul – FC Argeș 0-1 (Latovlevici 89)
  • Academica Clinceni – Universitatea Craiova 1-3 (R. Ion 37 / Cîmpanu 21, 43, Vînă 76) – VIDEO

21-02-2022
14:36

Farul Constanța - FC Argeș 0-1 (Latovlevici 89)

Vezi AICI cele mai importante faze

Min. 90+4 0-1: S-a încheiat partida

Min. 89 0-1: GOOOOOL FC Argeș. Iasmin Latovlevici prinde o supr execuție, direct din lovitură liberă și deschide scorul la Ovidiu

Min. 61 0-0: Tofan scoate de pe linia porții. Cea mai mare ocazie de gol a meciului

Min. 54 0-0: Artea șutează spectaculos, din drop, dar Greab scoate in extremis în corner

Min. 46 0-0: S-a reluat meciul. Petre și Omoh au fost aruncați în șuptă de Gică Hagi. FC Argeș evoluează în aceeași formulă din startul întâlnirii 

Min. 45+1 0-0: S-a încheiat prima repriză

Min. 41 0-0: FC Argeș are prima ocazie importantă de gol la poarta dobrogenilor

Min. 33 0-0: Purece îi i-a locul lui Gabriel Iancu, acesta acuzând dureri musculare

Min. 32 0-0: Farul și-a intensificat atacurile la poarta piteștenilor

Min. 12 0-0: Prima oportunitate de gol a Farului la poarta lui Greab. Piteștenii încă nu au ajuns în careul gazdelor

Min. 1 0-0: A început meciul

Farul Constanța: Aioani – De Nooijer, Ghiță, Larie, Dussaut – Grameni, Artean, Ciobanu – Omoh, Jefte, Iancu. Rezerve: Brănescu, Boboc, Mladen, Nedelcu, Radaslavescu, Purece, Moldoveanu, Borza, Petre. Antrenor: Gheorghe Hagi.

FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Mușat – Meza Coli, Raynov – Ișfan, Șerban, Tănase – Said. Rezerve: Croitoru, Viana, Boldor, Miguel, Latovlevici, Dumitru, Dumitrache, Palic, Arias. Antrenor: Andrei Prepeliță.

20-02-2022
10:22

Chindia Târgoviște - FC Botoșani 1-1 (Sila 13/ Santos 53)

Chindia Târgoviște și FC Botoșani au remizat în această după-amiază, scor 1-1, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești. Golurile au fost marcate de Richard Sila, după doar 13 minute de joc, respectiv Matias Santos, în minutul 53.

Min. 90+3: Fluier final.

Min. 83: Florescu șutează cu stângul din afara careului, dar nu prinde cadrul porții lui D. Moldovan.

Min. 67: Ocazie FC Botoșani. Țigănașu centrează în fața porții, dar balonul este respins in extremis de Pițian.

Min. 53: Goool FC Botoșani! Mateus Santos îl păcălește pe Căpușă și restabilește egalitatea cu un șut plasat, din interiorul careului.

Min. 50: Florea îl trage de tricou pe Mailat și vede cartonașul galben.

Min. 46: Începe repriza secundă.

Min. 45: Pauză pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.

Min. 30: Mateus Santos vede cartonașul galben pentru un fault asupra lui Passaglia.

Min. 22: Ocazie FC Botoșani. Mihai Roman reia cu capul dintr-o poziție ideală, dar nu prinde cadrul porții lui D. Moldovan.

Min. 13: Goool Chindia! Lansat în adâncime de Florea, Sila, atacant francez crescut de Auxerre, îl învinge pe Pap cu un șut din lateral dreapta, la colțul scurt.

Min. 8: Daniel Florea cere penalty la o fază la care Dawa l-a doborât în careu. 

Min. 1: A început meciul!

Vezi aici cele mai importante faze

Chindia Târgoviște: Moldovan – Butean, Pițian, Iacob, Căpușă – Sila, Dulca, Passaglia, M. Șerban – Popa, Florea. Rezerve: Căbuz, Roumpoulakou, Corbu, Jipa, Ioniță, Cherchez, Celea, Cantave, Chunchucov. Antrenor: Emil Săndoi

Botoșani: Pap – Braun, Dican, Dawa, Țigănașu – Florescu, Papa, Tîrcoveanu – Mailat, M. Roman II, Santos. Rezerve: Contra, Patache, Neciu, Petkovski, Dragu, Lupeta, Maxim, David. Antrenor: Marius Croitoru.

19-02-2022
15:03

FC Voluntari - Sepsi 3-1 (Budescu 23, 80 pen, Tavares 89/ Aganovic 63)

FC Voluntari câștigă pe teren propriu, scor 3-1, cu Sepsi Sfântu Gheorghe și e aproape sigură de prezența în play-off. Golurile elevilor lui Liviu Ciobotariu au fost reușite de Constantin Budescu, cu o dublă și Eder Tavares, în vreme ce pentru covăsneni a punctat Aganovic.

Min. 90+3: Final de meci.

Min. 89: Goool FC Voluntari! Meleke reia din plonjon centrarea lui Lopes, Niczuly respinge, apoi mingea sare la Tavares, care o trimite în plasă cu capul, din câțiva metri. 

Min. 84: Ilfovenii ratează o ocazie uriașă. Meleke șutează din apropiere, dar Niczuly e atent și respinge balonul.

Min. 82: O nouă schimbare la FC Voluntari. Budescu părăsește terenul, fiind înlocuit cu Tavares.

Min. 80: Goool FC Voluntari! Budescu transformă fără emoții și îi readuce pe ilfoveni în avantaj.

Min. 79: Penalty pentru FC Voluntari. Ovidiu Hațegan indică punctul cu var după un henț al lui Tudorie.

Min. 78: Schimbare la Sepsi. Damașcan intră în locul lui Ashkovski.

Min. 75: Liviu Ciobotariu mută din nou. Nemec îi lasă locul în teren lui L. Fulop.

Min. 70: Schimbare la FC Voluntari. Meleke intră în locul lui Rață.

Min. 68. Continuă asaltul celor de la Sepsi. Bărbuț centrează în fața porții, dar balonul este respins de apărarea gazdelor.

Min. 63: Goool Sepsi! Aganovic reia cu capul în plasă mingea centrată din corner de I. Fulop.

Min. 62: Covăsnenii aleargă după egalare. Tudorie șutează din interiorul careului, Popa respinge, mingea îi revine atacantului, dar nici de această dată nu-l poate învinge pe tânărul goalkeeper al gazdelor.

Min. 59: Ocazie Sepsi. Aganovic șutează năprasnic de la marginea careului, însă mingea trece pe lângă poarta lui Popa.

Min. 54: Budescu centrează perfect din lovitură liberă, Nemec reia cu capul, dar Niczkuly reușește să respingă.

Min. 46: Dublă schimbare la Sepsi. Ispas îl înlocuiește pe Dumitrescu, în timp ce I. Fulop intră în locul lui Golofca. Începe repriza secundă. 

Min. 45: Pauză pe arena din Voluntari.

Min. 23: Goool FC Voluntari! Budescu înscrie cu capul din centrarea ideală a lui Rață, care ajunsese în posesia balonului după o aruncare de la marginea terenului.

Min. 21: Budescu se prăbușește în careu după o intervenție ciudată a lui, dar Ovidiu Hațegan lasă jocul să continue.

Min. 9: Ocazie FC Voluntari. Budescu îl servește elegant în interiorul careului pe Gheorghe, care centrează în fața porții, dar atacanții ilfovenilor ratează întâlnirea cu balonul.

Min. 1: A început partida.

Vezi aici cele mai importante faze

FC Voluntari: Popa – Briceag, Armaș, Tamaș, Ciobotariu – Ricardinho, Droppa – Rață, Budescu, Gheorghe – Nemec. Rezerve: Râmniceanu, Achim, Costin, Ilie, Helder Tavares, Lopes, Merloi, L. Fulop, Meleke. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Mitrea, Dumitrescu – Bărbuț, Aganovic, Țincu, Ashkovski – Tudorie, Golofca. Rezerve: Began, Ispas, Vașvari, Gonzalez, George Ionuț, I. Fulop, Damașcan, Luckassen. Antrenor: Cristiano Bergodi.

18-02-2022
18:25

Ionuț Badea, nemulțumit după FC U Craiova - UTA 1-1

Nici Ionuț Badea nu a avut tocmai cuvinte de laudă la adresa elevilor săi, în ciuda faptului că aceștia au reușit să plece cu un punct de la Craiova după golul marcat de canadianul Easton Ongaro în minutul 90+1.

Un punct câștigat in extremis. Nu sunt deloc mulțumit de așa ceva. Au fost și alte situații independente de voința noastră, când Craiova a marcat. Mingea a fost lentă, nu a existat lovire. Nici arbitrii nu au scăpat de critici.

UTA este privată a doua oară consecutiv de punct sau momente care s-ar fi putut transforma în puncte. Această teamă de reușită pe care a înregistrat-o echipa în trecut, și pe care am rezolvat-o un pic, pare că a revenit din nou.

Echipa a jucat împotriva unui adversar foarte bine pregătit din punct de vedere fizic. Un meci și tactic și frumos, în care, undeva, s-a terminat corect la egalitate, dar în care putea câștiga oricare dintre echipe.

Sunt lucruri pe care le înregistram și nu luăm măsuri. Nu suntem genul de club care să țipe pentru aceste lucruri, dar bunul simț și istoria acestui club ne obligă să le spunem”, a declarat tehnicianul UTA-ei, potrivit digisport.ro.

18-02-2022
18:20

Nicolo Napoli și-a taxat jucătorii după remiza cu UTA: „Nu a fost ghinion”

Nicolo Napoli nu a avut milă de jucătorii săi după ce FC U Craiova 1948 s-a văzut egalată de UTA chiar în prelungirile partidei de pe „Ion Oblemenco”. Potrivit spuselor sale, acel gol a venit pe fondul unor erori individuale.

Nu a fost ghinion, au fost greșelile fotbaliștilor. Echipa a jucat bine pe faza ofensivă, am avut ocazii, dar în ultimele două minute am făcut greșeli și am pierdut. Până nu fluieră arbitrul, meciul nu e terminat.

Echipa s-a mișcat bine, au jucat toți bine, dar am pierdut două puncte. Compagno e un fotbalist bun, astăzi am jucat cu două vârfuri și el a marcat. Trebuie să lucrăm, avem nevoie de puncte”, a declarat tehnicianul italian la flash-interviu, potrivit digisport.ro.

18-02-2022
14:31

FC U Craiova - UTA Arad 1-1 (Compagno 56 / Ongaro 90+2)

Vezi aici cele mai importante faze

Min. 90+2: GOOOL UTA ARAD! Introdus pe teren în repriza secundă, Ongaro educe egalarea cu un șut plasat, din careu.

Min. 65: UTA ratează o ocazie uriașă prin Batha, care trimite cu capul în bară.

Min. 56: GOOOL FC U CRAIOVA! Corner pentru craioveni și Compagno reia imparabil cu capul, din 6 metri, sub bară.

Min. 32: Corner pentru gazde de pe partea stângă, Bălan reia cu capul spectaculos din 8-9 metri, însă portarul arădean Iacob respinge miraculos de lângă bară.

Min. 20: Portarul craiovean Popa se remarcă la șutul lui Otele.

Min. 16: Șutul lui Dangubic din careu trece puțin pe lângă poartă.

Min. 4: Bălan șutează puțin pe lângă poartă din interiorul careului, după o pasă a lui Bușu.

Min. 2: Baeten șutează din colțul careului mic, Iacob respinge in extremis în corner.

Min. 1: A început partida.

  • FC U Craiova: Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Bușu – Baeten, Asamoah, Bauza, Van Durmen – Cl. Bălan. Compagno. Rezerve: Mogoșanu, Paramatti, D. Albu, Blidar, Pop, C. Abu, Marquet, Ondaan, Sidibe. Antrenor: Nicolo Napoli
  • UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Medimorec, Baravykas – Isac, Batha – Ubbink, Miculescu, Otele – Dangubic. Rezerve: Balauru, Dima, Pătlăgică, Mercioiu, Laukzemis, Vorobjovas, Ongaro, Herzdac. Antrenor: Ionuț Badea

Casa Pariurilor Liga 1 se grăbește să ajungă cât mai repede la linia de sosire a sezonului regulat. În acest weekend au loc meciurile din cadrul etapei a 27-a, rămânând doar trei etape până va cădea cortina peste prima parte a sezonului și vom afla care sunt cele șase echipe din play-off și cele care se vor lupta pentru menținerea în primul eșalon.

Programul etapei a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1

Vineri, 18 februarie

  • ora 17:30 FC U Craiova 1948 – UTA
  • ora 19:55 Dinamo – Gaz Metan

Sâmbătă, 19 februarie

  • ora 17:00 FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe
  • ora 19.55 CS Mioveni – FCSB

Duminică, 20 februarie

  • ora 12:30 Chindia – FC Botoșani
  • ora 19:55 CFR Cluj – Rapid

Luni, 21 februarie

  • ora 17:30 Farul – FC Argeș
  • ora 19:55 Academica Clinceni – Universitatea Craiova

Cine transmite la tv meciurile din etapa a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1

Toate cele 8 partide ale etapei a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1 vor fi televizate în direct de posturile de televiziune Digi Sport 1, Telekomsport și Look Plus/Look Sport, dar vor putea fi urmărite și în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

ADVERTISEMENT

În plus, ca un bonus, partida de sâmbătă seara de la Mioveni,  dintre CS Mioveni și FCSB, care va începe la ora 19:55, va fi televizată și de Prima TV, al patrulea post care a obținut dreptul să transmită câte un joc din fiecare etapă.

Dinamo poate spera la prima victorie după foarte multe luni

Rezultatul partidei restanţă dintre Academica Clinceni şi Farul, încheiată cu un scor fluviu, 8-2 pentru oaspeţi, record de goluri în acest sezon, are o importanţă deosebită în sensul în care Farul are acum patru puncte peste FC Argeş şi începe să devină tot mai clar care vor fi cele şase echipe din play-off.

ADVERTISEMENT

Sigur, mai există o portiţă pentru piteşteni, care trebuie obligatoriu să câştige în această etapă deplasarea de la Ovidiu, meciul direct cu Farul, altfel Argeşul nu va mai avea nici o şansă de a mai curge în partea superioară a clasamentului şi va trebui să se resemneze al doilea an conseucutiv cu play-out-ul.

Vineri, 18 februarie, au loc primele două partide din această etapă. La Craiova, FC U poate spera la un rezultat pozitiv în faţa celor de la UTA, care aflată la nouă puncte distanţă de play-off este clar că va juca în play-out. Cum UTA are moralul destul de scăzut şi a acceptat vânzarea de acum a brazilianului Roger la CFR Cluj, e clar că arădenii sunt resemnaţi şi şansele oltenilor cresc.

ADVERTISEMENT

Al doilea meci de vineri se va juca seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, unde Dinamo, după egalul în nouă oameni de la Arad, primeşte vizita unui Gaz Metan aflat în situaţie critică. De la echipa medieşeană au plecat în această săptămână nouă jucători, care şi-au depus memorii pentru a fi liberi şi oaspeţii vor veni cu mulţi juniori pentru a completa lotul. Dinamo chiar poate spera la prima victorie după foarte multe luni de aşteptare.

FCSB, meci uşor cu CS Mioveni

Sâmbătă, 19 februarie, se joacă tot două partide. În prima, FC Voluntari îşi poate sărbători matematic accesul în play-off dacă va reuşi să bată acasă un Sepsi Sfântu Gheorghe care este clar că a ratat accesul în play-off.

ADVERTISEMENT

FCSB merge la Mioveni pentru alte trei puncte care să o menţină aproape de liderul CFR Cluj, actuala distanţă de şase puncte fiind considerată onorabilă, pentru că în play-off se vor înjumătăţi punctele. La Mioveni nu e deloc uşor să câştigi pentru că echipa locală ridică baraje defensive în propria jumătate, dar FCSB are destui jucători tineri, de valoare, care pot face diferenţa.

Derby-ul feroviarilor în Gruia

Duminică, 20 februarie, sunt programate următoarele două jocuri. La Ploieşti, Chindia întâlneşte pe FC Botoşani, echipă care este cu un pas şi jumătate în play-off, dar care este evident că a pierdut mult din forţa pe care a arătat-o ca urmare a vânzării unor jucători importanţi în această iarnă (Racoviţan în apărare, Ongenda şi Edjouma la mijloc).

Derby-ul feroviarilor are loc seara, în cartierul Gruia din Cluj, unde liderul CFR trebuie să facă din Rapid un personal pentru a nu risca sa îşi complice lupta la titlu cu FCSB. Giuleştenii au doar speranţe firave să se mai agaţe de play-off, ar trebui să bată în toate meciurile rămase şi Farul să piardă mai multe puncte, ceea ce pare totuşi aproape imposibil.

Face şi echipa lui Reghecampf măcel la Clinceni?

Luni, 21 februarie se joacă ultimele două meciuri din etapa a 27-a. La Ovidiu e marea confruntare de a fi sau nu fi pentru piteşteni, meciul de pe terenul contracandidatei directe Farul. Echipa lui Gică Hagi ar fi mulţumită şi cu un egal, pentru că ar păstra avansul de patru puncte, dar oaspeţii trebuie să rişte totul pentru victorie.

Runda se încheie cu meciul Academica Clinceni – Universitatea Craiova, o partidă evident disproporţionată valoric, în care e greu de crezut câ ilfovenii s-ar putea metamorfoza dupâ acel 2-8 cu Farul şi cum partida va avea loc tot la Giurgiu pentru că la Clinceni nu există nocturnă este lesne de înţeles ce poate urma.

ADVERTISEMENT