Life

Casa Regală, fotografii în premieră cu Regina Elisabeta a II-a. Regretata suverană, așa cum n-a văzut-o nimeni

Casa Regală a publicat două fotografii în premieră cu Regina Elisabeta, chiar în ziua înmormântării acesteia. În una din poze, fosta suverană apare alături de familia ei.
20.09.2022 | 15:41
Casa Regala fotografii in premiera cu Regina Elisabeta a IIa Regretata suverana asa cum na vazuto nimeni
Casa Regală a publicat două imagini inedite cu Regina Elisabeta a II-a. Foto: hepta.ro/ Palatul Buckingham
ADVERTISEMENT

Casa Regală a Marii Britanii a publicat ieri, 19 septembrie 2022, în timpul funeraliilor, două fotografii nemaivăzute cu Regina Elisabeta a II-a.

Două fotografii inedite cu Regina Elisabeta a II-a: nu au mai fost publicate niciodată

Una din cele două poze o prezintă pe mama Regelui Charles al III-lea alături de părinții ei, sora și soțul la Palatul Buckingham. Fotografia face parte dintr-un album de familie și nu a fost arătată niciodată până acum publicului larg.

ADVERTISEMENT

În imaginea respectivă, Regina apare zâmbitoare însoțită de cel care i-a fost stâlp de sprijin până anul trecut, Prințul Philip. O altă imagine pe care Casa Regală a arătat-o celor care o plângeau pe monarhă o înfățișa în timpul unor drumeții pe care le făcea în ținuturile sălbatice ale Scoției, folosindu-se de o prăjină.

Regina Elisabeta zace de ieri în pace, pentru veșnicie, în Capela Saint George împreună cu soțul, tatăl, mama și sora ei. Mama Regelui Charles a devenit cel de-al 12-lea monarh britanic înmormântat la Windsor. A ales încă din timpul vieții ca sicriul ei să fie lângă cele ale membrilor familiei sale.

ADVERTISEMENT
regina elisabeta
Regina Elisabeta, pe dealurile Scoției. Foto: Palatul Buckingham
regina elisabeta
Regina, în tinerețe, alături de familia ei. Foto: Casa Regală

Doliul continuă timp de șapte zile

Coroana și sceptrul au fost scoase din sicriu, astfel încât suverana să poată coborî în mormântul de sub Capela Saint George „ca un simplu suflet creștin”.

Pe lângă funeraliile publice, a existat și o ceremonie privată, la care au asistat doar cei din familie. Detaliile acesteia au fost ținute secrete de majoritatea asistenților regali. Nu se știe cu exactitate, de pildă, nici dacă la evenimentul privat au participat nepoții, pe lângă Regele Charles și frații ei.

ADVERTISEMENT

Marea Britanie continuă să fie în doliu și după înmormântarea Reginei Elisabeta. Charles al III-lea a decretat pe 9 septembrie, a doua zi după deces, că va fi respectată o perioadă de doliu de până la șapte zile de la înmormântare.

Asta înseamnă că niciunul din Casa Regală nu va avea vreun angajament oficial, cu excepția foștilor duci de Sussex, Meghan și Harry. Cei doi se vor întoarce în SUA, alături de copiii lor, aceștia nemaiavând atribuții regale din februarie 2020. Atunci au decis să părăsească instituția.

ADVERTISEMENT

Doliul regal va fi observat de reprezentanții Casei Regale, astfel încât Regele să fie asigurat că nicio persoană din familie nu va încălca acest protocol important. Tocmai de aceea, toate angajamentele oficiale au fost puse în stand-by până la ora 8 dimineața după ultima zi de doliu regal. Ultima zi de doliu va fi marți, 27 septembrie 2022.

Înmormântarea, impact emoțional, dar și financiar

Dincolo de impactul emoțional provocat de moartea Reginei, există și un impact financiar despre care guvernul britanic nu a dat încă informații exacte.

Totuși, pentru toată operațiunea (incluzând zilele de doliu național) statul ar fi plătit circa 6 milioane de euro, estimează jurnaliștii din Regat. Ceremoniile dedicate Reginei Mamă, de pildă, au costat ceva mai mult, undeva la 6,1 milioane euro. Funeraliile Prințesei Diana i-au costat mai puțin, în schimb, pe englezi: 5,7 milioane de euro.

Familia Regală primește an de an o subvenție din partea statului pentru a sprijini îndatoririle regale și costurile de funcționare ale instituțiilor. În exercițiul bugetar 2020-2021, de exemplu, Casa Regală a primit un grant suveran de 86 de milioane de lire sterline. Vorbim despre aproximativ 98 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT