Fotbal intern

Casele de pariuri nu au încredere în Dinamo! Cota uriaşă pe care o au “câinii” să câştige titlul până în 2023

05.02.2019 | 17:52
Casele de pariuri nu au incredere in Dinamo Cota uriasa pe care o au cainii sa castige titlul pana in 2023

Dinamo București a început cu dreptul anul 2019, cu o victorie clară în etapa a 22-a a Ligii 1 Betano. „Câinii” au trecut de Poli Iași cu scorul de 3-0, după o dublă a lui Mattia Montini și un gol înscris în prelungiri de Daniel Popa. În ciuda acestei victorii, Dinamo București a rămas pe locul 11 în Liga 1 Betano. Cu toate acestea, Mircea Rednic a anunțat că obiectivul echipei este formarea unei echipe care să candideze cu șanse serioase la titlu în sezonul viitor.

„Puriul” a promis că va face tot posibilul să câștige un titlu în sezonul următor: „Mă știți foarte bine. Câteodată mi-a ieșit, câteodată nu.  Puteam să vin să spun că nu avem echipă, că jucătorii sunt slabi, că o luăm step-by-step. Mi se pare normal să vrei titlul, pentru că ultima oară când am venit aici am terminat pe locul 3, la un punct de Astra. Apoi nu s-au mai făcut investiții pentru că nu am reușit să trecem în cupele europene, pentru că eram în insolvență. […] O să fac tot ce depinde de mine ca Dinamo să își revină și la anul să ne batem pentru campionat”, a spus Rednic, într-un interviu acordat FANATIK în cantonamentul din Antalya.

Bookmakerii nu cred în proiectul lui Dinamo. Ce cotă au „câinii” să câștige titlul până în 2023

În ciuda optimismului lui Mircea Rednic, dar și a prestației contra celor de la Poli Iași, tipsterii nu văd pe cei de la Dinamo să aibă șanse prea mari la câștigarea unui titlu. Oamenii care se ocupă de pariuri nu numai că nu văd Dinamo cu șanse la anul viitor, dar nici în următorii patru ani. Astfel, casa de pariuri Betano, cea care sponsorizează Liga 1, îi provoacă pe microbiști să parieze pe faptul că echipa din Ștefan cel Mare ar putea câștiga titlul până la sfârșitul sezonului 2022-2023. Pentru un titlu câștigat până la acea dată, Betano oferă o cotă de 5, în timp ce cota pentru ca Dinamo să nu câștige titlul este de 1,15.

Pariorii nu au încredere că Dinamo poate lua titlul până în 2023 *foto captură site betano

Ultimul titlu câștigat de Dinamo a fost în sezonul 2006/2007, tot sub comanda lui Mircea Rednic. „Uitați-vă la mine, am renunțat la salariu, am mai și dat bani de la mine. În 2006, când am venit în vară și am luat titlul, am schimbat vreo 18 jucători. Și la Rapid am schimbat vreo 14 jucători. E ceva normal. Îți pui întrebări dacă antrenorul a plecat și tot nu există performanță”, a mai spus Rednic, în interviul oferit site-ului nostru.

  • 18 titluri a câștigat Dinamo București
  • 13 Cupe ale României au „câinii”