Fotbal international

Casillas, scrisoare emoționantă de la cel mai mare rival! Cum îl imploră Victor Valdes pe portarul lui Porto să se retragă din fotbal

05.05.2019 | 09:52
Casillas scrisoare emotionanta de la cel mai mare rival Cum il implora Victor Valdes pe portarul lui Porto sa se retraga din fotbal

Iker Casillas a primit o scrisoare emoționantă de la cel mai mare rival al său. Salvat de intervenția promptă a medicilor lui Porto după ce a suferit un infarct chiar în timpul unui antrenament al lusitanilor, portarul spaniol este încurajat acum de Victor Valdes, fostul goalkeeper al Barcelonei să se retragă din fotbal. În câteva rânduri, Valdes a vorbit despre rivalitatea dintre ei, una începută la echipele de club și continuată la națională, dar acesta nu a ezitat și i-a cerut lui Casillas să lase realizările să vorbească pentru el pentru tot restul vieții.

Casillas, scrisoare emoționantă de la cel mai mare rival!

“Dragă Iker, dragă prietene.
În lumea fotbalului, unii aleg să fie portari, în timp ce alții trebuie să se obișnuiască cu toate defectele și virtuțile lor. Tu ești și vei fi mereu unul dintre cei care s-au născut cu câte o mânușă pe fiecare mână. Idolul care are aceste calități înnăscute pentru care ceilalți dintre noi trebuie să luptăm să ajungem la ele. Un idol asupra căruia se concentrează alții mai puțin capabili, visând că, într-o zi, pot să ridice, ca și tine, trofeul care te califică drept cel mai bun, campionul nostru mondial cu numărul unu pe spate.

Ești și vei fi mereu forța motivațională la care cei din poartă visează să fie, cineva capabil să zboare mai mai sus și mai mult decât noi toți împreună în același timp. Cel care transformă ceea ce e de neconceput în realitate. Având fiecare execuție aproape imposibilă pentru noi, cu acea paradă magnifică. Parade pe care numai tu le poți face pe un teren menit și pentru acei câțiva meniți a fi atinși cu “bagheta magică”. Prietene, este inevitabil să nu fiu emoționat când scriu aceste rânduri, amintindu-mi ce am trăit, admirând, cu o nostalgie evidentă, acele mari bătălii cu tine în prim plan și cu mine care apreciam totul și mai mult, fără ca tu să știi asta și pentru tot ce mi-ai dat la fiecare antrenament. O întreagă țară te-a aclamat.

Casillas, scrisoare emoționantă de la cel mai mare rival! Valdes
Victor Valdes în echipamentul celor de la FC Barcelona Photo: Ina Fassbender/dpa

„Te încurajez să fii acel leu alb încă o dată, dar de data asta pe tușă”

Dragă Iker, dragă prietene,
Ca portari, acceptăm, fără frică și cu valorile prin care ne identificăm, pericolul că viața decide să ne aducă împreună în careul nostru, iar cu această ocazie, e mai mult decât o simplă paradă. Inima ta, care continuă să bată de dragul celor care visează să ajungă odată ceea ce au fost tu, ca prieten și ca rival în aceste vremuri, te încurajez să fii acel leu alb încă o dată, dar de data asta pe tușă.

E cariera ta cea care te definește, iar asta este deja istorie. Mereu ești în gândurile mele, ca de la portar la portar. Tizul tău. V.V.”, a scris Victor Valdes. De remarcat că cei doi au fost rivali pe vremea când Casillas juca la Real Madrid, iar Valdes la Barcelona. De altfel, ambii au fost crescuți de academiile de juniori ale celor două cluburi și reprezintă o poveste de succes pentru formațiile care domină competiția spaniolă.

  • 2018 este anul în care Victor Valdes s-a retras din fotbalul profesionist