Castelul din România vechi de 100 de ani care va renaște din propria cenușă. În curând, bijuteria arhitecturală va putea fi admirată de toți la adevărata ei valoare.
Un castel vechi de 100 de ani, dar care a fost dat uitării va reveni la frumusețea de altădată. În trecut, a fost vândut la preț de apartament și privatizat. În curând, bijuteria arhitecturală va străluci și va putea fi admirată de toți.
Astăzi, ministrul Culturii, Raluca Turcan a anunțat că una dintre clădirile emblematice ale România a intrat în administrarea Ministerului Culturii. Este vorba despre Castelul Reginei Maria din Mamaia care, în curând, va fi restaurat.
Castelul are o istorie impresionantă și a trecut prin multe de-a lungul timpului. În 2003, acesta a fost privatizat ilegal, iar de mai bine de două decenii a fost dat uitării.
Într-o postare pe Facebook, Raluca Turcan a oferit mai multe detalii despre soarta Castelului Reginei Maria. Ministrul Culturii a anunțat că acesta va fi restaurat printr-un acord de finanțare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
”Palatul Reginei Maria din Constanţa, construit între 1924 şi 1926, a trecut printr-o perioadă complicată din punct de vedere juridic: clădirea aparţinea Ministerului Economiei, iar terenul unei companii private. Astăzi, în şedinţa de Guvern acest monument de o valoare excepţională a fost declarat de interes public naţional.” a scris ministrul Culturii.
În data de 29 august, s-a întocmit un raport de evaluare al Castelului Reginei Maria. În urma raportului, s-a stabilit că valoarea sa este de 5.758.504 lei.
Ani la rând, bijuteria arhitecturală de la malul mării a fost dată uitării. Trecerea timpului și-a pus amprenta asupra ei, iar din vila măreață de odinioară, aceasta a ajuns toaletă publică.
Reședința regală din Mamaia a fost emblematică. Însăși Regina Maria spunea că aceasta este o ”casă de vis”. Construită între 1924 și 1927 după planurile unui arhitect italian, vila regală a purtat amprenta Reginei Maria.
După anul 1927, vila regală a devenit refugiul de vacanță al principesei Elena și al Regelui Mihai. Castelul le-a fost donat chiar de către Regina Maria pe vremea când Regele Mihai încă era copil.
De-a lungul timpului, castelul a trecut prin multe transformări. La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a fost distrus de Armata Sovietică, iar în perioada comunistă, a servit pe post de ”casă de odihnă pentru oamenii muncii”.
Chiar dacă a fost dat uitării, în 1992, Palatul Regal din Mamaia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice. Denumirea sub care figurează acolo este ”Club Castel”.