Castelul superb din România de care puțini știu este chiar Castelul Fortăreaţă Mikó, cunoscut și sub denumirea de „Cetatea”. Ai auzit de el până acum? Este un simbol al județului în care se află.
Castelul Fortăreaţă Mikó se află în Miercurea-Ciuc și este cel mai vechi și important monument istoric din oraș. Acesta a fost construit de Hídvégi Mikó Ferenc, care de altfel i-a dat și numele.
Când a început însă construcția și când a fost finalizată? Există documente vechi care arată că în realitate, construcția cetățenii ar fi început în primăvara anului 1623, adică la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin.
Construcția este una cât se poate de complexă și a fost terminată de abia în anii 30 ai secolului al 17-lea. Cum arată Castelul Fortăreaţă Mikó? Vorbim despre o clădire semănătoare cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea.
Deși clădirea încă poate fi admirată și astăzi, aceasta a traversat numeroase perioade. Astfel, după moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás.
Acesta era judele suprem al scaunului Ciuc. Ulterior însă, în toamna anului 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea.
A urmat apoi reconstrucția ei în perioada 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville. Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare.
Totodată, începând cu 1970, Castelul-fortăreaţă Mikó a fost restaurat din nou, dar în totalitate. El a devenit astfel sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului ce poate fi vizitat și astăzi.
Ce poți vedea dacă ajungi în zonă? Castelul a avut un rol esențial cu decenii în urmă. Astfel, pe partea sud-vestică a fost construit la un moment dat un depozit de praf de puşcă, pe care bastionul sudic l-a transformat în capelă.
Tavanul capelei în schimb este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ferestrele sunt în stil gotic, iar încăperile de la parter au tavan sub formă de boltă cilindrică.
În același timp, deasupra pervazului se pot observa creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul Fortăreaţă Mikó merită vizitat și acum, în special de cei pasionați de istorie și nu numai.