Sport

Mega lovitura săptămânii la pariuri! A câștigat peste 140.000 de euro cu doar 6 lei!

Un parior din Marea Britanie a dat lovitura la pariuri, câștigând peste 140.000 de euro, după ce a mizat o liră, aproximativ 6 lei, pe 4 meciuri care au contat pentru cupele europene.
22.02.2022 | 09:02
Mega lovitura saptamanii la pariuri A castigat peste 140000 de euro cu doar 6 lei
Dimitri Payet a marcat golul care i-a adus pariorului britanic un câștig de aproape 143.000 de euro. Sursa foto: Olympique de Marseille facebook
ADVERTISEMENT

Patru meciuri din cupele europene i-au adus unui britanic un câștig de peste 140.000 de euro, deși a pariat o singură liră, adică nici măcar 6 lei la cursul valutar actual.

Pariorul a mizat o liră și a câștigat aproximativ 143.000 de euro

Un parior inspirat din Marea Britanie a dat lovitura la pariuri, la mijlocul acestei săptămâni. El a ales patru evenimente, toate din meciurile care au avut loc joi, în barajul de promovare în optimile Europa League și Conference League.

ADVERTISEMENT

Suma investită în pariuri a fost de 1 liră, adică nici măcar 6 lei la cursul valutar actual. Cele patru meciuri alese au fost Atalanta – Olympiacos, RB Leipzig – Real Sociedad (ambele din Europa League), Celtic – Bodo / Glimt și Olimpique Marseille – Qarabag (Conference League).

bilet pariu
Biletul care i-a adus pariorului britanic un câștig de aproape 143.000 de euro

Inspirația pariorului a fost mare, în condițiile în care la absolut toate partidele a mizat doar pe scorul final. La Atalanta – Olympiacos a mizat 3-1. Scorul final a fost 2-1, după ce Djimsiti a înscris pentru gazde în minutele 61 și 63, iar Soares a deschis scorul în minutul 16.

ADVERTISEMENT

Al doilea meci de pe bilet a fost RB Leipzig – Real Sociedad, la care a mizat 2-2 scor final. Totul a fost clar în minutul 82, când Foresberg a înscris din penalty pentru echipa germană. Anterior, marcase colegul lui Nkuku (30), iar pentru formația spaniolă punctaseră Le Normand (8) și Oyarzabal (64, penalty).

Pariorul a avut cele mai mari emoții la meciul Olympique Marseille – Qarabag

Celtic – Bodo / Glimt a fost al treilea meci de pe bilet și poate nici cei mai optimiști suporteri ai formației norvegiene nu și-ar fi imaginat că favoriții lor se vor impune cu 3-1.

ADVERTISEMENT

Dar pariorul din Marea Britanie a mizat exact pe acest scor. Espejord (7), Pellegrino (55) și Vetlesen (81) au punctat pentru o victorie istorică a echipei care a încheiat Grupa C din Conference League pe locul 2, cu 12 p, după AS Roma (13 p).

Pentru Celtic, multipla campioană a Scoției, a înscris Maeda, în minutul 79, dar echipa din Glasgow are nevoie de o victorie la două goluri în retur pentru a trimite meciul în prelungiri.

ADVERTISEMENT

Pariorul din Marea Britanie a avut cele mai mari emoții la meciul dintre echipa franceză Olympique Marseille și cea azeră Qarabag. A mizat 3-1, dar până aproape de finalul primei reprize nu se marcase niciun gol.

Însă Milik a înscris de pentru gazde în minutele 41 și 44, Kady a redus din diferență în minutul 85 și mai era nevoie de un singur gol al lui Olympique pentru a-i ieși pariul.

Minutele treceau, tabela de marcaj rămânea nemodificată, dar a ieșit la rampă atacantrul francez Dimitri Payet. Introdus la pauză, el a înscris în minutul 90+2 golul care i-a băgat pariurului în buzunar suma de 119.340 de lire sterline, adică aproximativ 143.000 de euro.

ADVERTISEMENT