După un start entuziasmant, Marius Șumudică traversează o perioadă nefastă pe banca celor de la Gaziantep. Totuși, antrenorul român a declarat în direct la FANATIK SUPERLIGA că nu se pune problema să fie demis. Întrebat despre salariul din Turcia, tehnicianul a avut un răspuns fabulos.
Gaziantep ocupă locul 15 în clasamentul din Turcia, cu 15 puncte în tot atâtea etape. Formația pregătită de Marius Șumudică a înregistrat 3 înfrângeri consecutive în campionat și s-a discutat tot mai multă despre o demitere a antrenorului român.
Marius Șumudică are contract până la finalul sezonului la Gaziantep, echipă unde românul vrea să-l aducă pe Denis Alibec, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK. Obiectivul principal este salvarea de la retrogradare. „Am contract până în vară, dar în Turcia niciodată nu știi. Poți să ai contract pe 5 ani, dar te dau afară în două zile.
Am contract până în vară, fără opțiune de prelungire, iar obiectivul este clar, salvarea de la retrogradare, chiar dacă este primul loc deasupra liniei. Câștig mai bine decât în România”, a declarat Marius Șumudică, în direct, la FANATIK SUPERLIGA.
Marius Șumudică a susținut că are un salariu foarte bun la Gaziantep, în Turcia. Deși nu câștigă la fel de bine ca în Arabia Saudită, antrenorul român este convins că nu ar fi obținut un asemenea venit în nicio altă țară din Europa, mai ales în România.
„(n.r. câștigi un milion de euro pe an la Gaziantep?) Te referi la ceea ce câștig eu sau ceea ce câștig împreună cu staff-ul? (n.r. intră și prima de salvare în banii ăștia?) Ai mai furat din ei, Robert (n.r. Niță)?
Sunt mulțumit, câștig foarte bine, apreciez. Nu câștig ca în Arabia Saudită, dar este un salariu bun pe care nu cred aș fi putut să-l iau nici în Italia, Franța, nici în Germania, unde se plătesc taxe de 45%.
Sunt apreciat și câștig un salariu foarte bun”, a dezvăluit Marius Șumudică. Ulterior, Robert Niță a dezvăluit în direct că salariul lui Marius Șumudică la Gaziantep este de 70.000 de euro lunar. „Știe că e prietenul meu”, a confirmat „Șumi”, la FANATIK SUPERLIGA.
FANATIK SUPERLIGA se vede în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30. În premieră, emisiunea va putea fi urmărită pe canalul de Youtube FANATIK.RO și pagina de facebook Horia Ivanovici, luni, marți și vineri, ora 17:30.