Șeicii din Qatar și-au propus să facă în capitala Franței una dintre cele mai importante echipe și de aceea au făcut achiziții de sute de milioane de euro.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută, președintele Nasser Al-Khelaifi a precizat că valoarea de piață a clubului PSG a crescut extraordinar de mult de la sosirea celor de la QSI, dar o parte importantă o reprezintă și transferurilor unor jucători uriași precum Messi, Neymar sau Mbappe.
Plecând de la această declarație, francezii au calculat prețul actual al clubului de pe Parc des Princes, iar cifrele sunt cu adevărat impresionante. Gruparea pariziană, care a avut un venit de 556 de milioane de euro în sezonul 2020/2021 și un lot estimat la 939 de milioane de euro, este cotată în acest moment la 1,12 miliarde de euro.
Conform publicației spaniole As, valoarea de piață din acest moment a lui PSG este de 14 ori mai mare decât în urmă cu 11 ani, atunci când qatarezii au preluat clubul. În 2011, QSI a plătit 80 de milioane de euro pentru a intra în posesia grupării înființate în 1970.
Ultima dată când francezii au făcut un astfel de calcul pentru gruparea pariziană a fost în 2018, la un an după ce pe Parc des Princes au ajuns Neymar și Mbappe, iar rezultatul a fost de 990 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă că explozia a fost la începutul mandatului celor de la QSI, pentru că în ultimii patru ani creșterea a fost de doar 130 de milioane de euro.
Cu această valoare de piață, PSG se află doar pe locul 8 în topul celor mai importante cluburi din lume, în ciuda faptului că au în lot trei dintre cei mai buni fotbaliști ai momentului. În fața francezilor se află Chelsea, care a avut sezonul trecut venituri de 495 de milioane de euro şi un lot cotat la 780 milioane de euro, care ar avea o valoare de piață de 1,275 miliarde de euro.
Președintele Nasser Al-Khelaifi a dat asigurări că în acest moment nu se pune problema ca PSG să-și schimbe proprietarul, chiar dacă au existat oferte în acest sens, iar obiectivele principale sunt câștigarea Champions League și o ascensiune spre vârful ierarhiei celor mai puternice cluburi.
O țintă pe termen scurt pentru oficialii grupării de pe Parc des Princes este să-l convingă pe Kylian Mbappe să-și prelungească înțelegerea scadentă în această vară. Și pentru a reuși să-l deturneze pe fotbalist din drumul său spre Real Madrid i-au pus acestuia pe masă un contract fabulos.
Chiar dacă a avut un sezon dezamăgitor, după eliminarea în optimile de finală ale Champions League, PSG reuşeşte să atragă în continuare sponsori importanţi. Din sezonul 2022-2023, sigla companiei Qatar Airways va apărea pe tricourile formaţiei.