Life

Cât a ajuns să coste curățenia generală de Paște a unui apartament cu două camere, dacă apelezi la o firmă specializată. Prețul pe care trebuie să-l plătești e surprinzător

Cât plătesc românii care nu au timp pentru curățenia de Paște. Firmele specializate oferă servicii rapide, dar nu ieftine.
16.04.2025 | 22:59
Cat a ajuns sa coste curatenia generala de Paste a unui apartament cu doua camere daca apelezi la o firma specializata Pretul pe care trebuie sal platesti e surprinzator
Prețurile la care se ridică anul acesta curățenia de Paște. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Curățenia de Paște îi costă mai scump pe români anul acesta. Din lipsă de timp ori din comoditate, mulți aleg să apeleze la firme specializate, însă prețurile cerute pentru aceste servicii nu sunt deloc mici. În plus, tot ce nu este specificat clar în contract, este taxat în plus.

Cât cer firmele specializate pentru curățenia de Paște

Conform unui studiu realizat de un producător de electrocasnice, mai bine de jumătate dintre români fac curat în locuințe abia în momentul în care praful sau murdăria pot fi observate cu ușurință.

ADVERTISEMENT

Totuși, perioada Paștelui face excepție, când toată lumea se străduiește ca fiecare colțișor din casă să fie impecabil. Iar cei care nu au suficient timp pentru asta, apelează la firme specializate.

Curățenia de Paște începe cu un simplu apel, dar nu este ieftină. Prețurile pornesc de la 16 lei pe metru pătrat, iar tratamentele speciale de igienizare de la 25 de lei. În schimb, dezinfectarea și parfumarea sunt din partea casei.

ADVERTISEMENT

Pentru un apartament cu două camere, curățenia generală costă, în medie, 700 de lei. Proprietarii de locuințe mai mari trebuie să scoată din buzunar aproximativ 900 de lei și cel mai mult au de plătit cei cu locuințe de peste 150 de metri pătrați, în jur de 2000 de lei.

Cum să cheltui mai puțini bani

De menționat este că în aceste prețuri nu intră spălarea veselei, a dulapurilor sau a aragazului. Firma de curățenie se poate ocupa, bineînțeles, și de asta, însă factura va fi și mai mare.

ADVERTISEMENT

Astfel, cei care nu sunt dispuși să dea banii ca altcineva să se ocupe de curățenia de Paște, o fac cu mâna lor. Aceștia apelează, în schimb, la servicii care costă mai puțin, precum curățarea covoarelor și a canapelelor.

ADVERTISEMENT

„În această perioada cele mai căutate sunt serviciile de curăţare a covoarele, urmate de curăţenia generală şi curăţare canapelelor”, transmite un reprezentat al magazinelor de curăţenie”, a transmis un reprezentat al companiilor de curățenie, conform observatornews.ro.