Sezonul de schi s-a cam terminat, dar asta nu înseamnă că hotelurile au rămas goale. La Poiana Brașov, hotelierii abia au terminat cu Paștele, și au început deja pregătirile pentru un adevărat aflux de turiști, în minivacanța de 1 Mai.
Pentru că primăvara și-a intrat serios în drepturi, cele mai căutate spații de cazare sunt cele care dețin centre SPA sau spații de joacă pentru copii.
Prețurile au crescut și ele, destul de mult față de anul trecut. Un sejur de 1 Mai (3 nopți) costă cu 30% mai mult decât în 2022, însă asta nu-i sperie pe turiști.
Din contră, hotelierii spun că telefoanele sună neîncetat și că, cel mai probabil, în weekendul de 1 Mai, gradul de ocupare va fi de 100% la Poiana Brașov.
”Cererea este destul de mare, avem telefoane care sună continuu, fiind un weekend prelungit, ne aşteptăm oaspeţii”, a declarat Bianca Socol, reprezentanta unui hotel din Poiana Brașov, pentru Observator.
Cât costă un sejur, de 1 Mai, la Poiana Brașov. Ofertele hotelurilor sunt destul de variate și pornesc de la 450 de lei pe noapte, camera dublă.
”Le pregătim oaspeţilor noştri multe promoţii, avem un tarif de 45 de euro loc în cameră dublă, cazare cu mic dejun, cu posibilitatea achiziţionării unei cine live cooking şi bineînţeles cu multe alte activităţi pntru familie, cum ar fi activităţi recreative pentru copii, vânătoare în parcul nostru tematic sau relaxare la centru SPA. Oaspeţii pot opta pentru un pachet de la trei nopţi, până la o noapte”, a mai spus Bianca Socol, potrivit sursei citate.
Un sejur complet ajunge, însă, și la 1.800 de lei. Acesta include, în afara celor trei nopți de cazare, acces la SPA, sală de jocuri, bowling, loc de joacă interior și exterior, pentru copii. Prețurile de mai sus sunt valabile pentru hoteluri de 4 stele, din Poiana Brașov.
Ziua Muncii, care se sărbătorește de 1 mai, cade luni și este liberă prin hotărâre de guvern. Următoarea minivacanță este la începutul lunii iunie (1-5 iunie) și include Ziua Copilului (1 iunie), o zi-punte (2-iunie), prima și a doua zi de Rusalii (4-5 iunie).