Legumicultorii sunt nemulțumiți de prețurile roșiilor în plin sezon. Revolta acestora a pornit după ce un bax de legume a ajuns să coste chiar mai puțin decât o sticlă de apă.
În vara aceasta, producătorii din zona Matca, județul Galați, au fost nevoiți să accepte sume extrem de mici din partea intermediarilor, primind doar 10 lei pentru un bax de 25 de kilograme de roșii, scrie agrointel.ro.
Cristina Chicoșu, liderul Cooperativei Legume Proaspete și Sănătoase Matca a vorbit despre prețurile scăzute pe care le primesc fermierii în timpul sezonului de recoltare la emisiunea “Agrostrategia”, difuzată de TVR 1 și realizată în colaborare cu Agrointeligența – AGROINTEL.RO. Aceasta a subliniat că situația se repetă în fiecare an, mai ales când toți producătorii își aduc roșiile pe piață în același timp.
Chicoșu a mai arătat că în vârful campaniei de recoltare a roșiilor, fermierii au fost plătiți cu doar 10 lei pentru un bax de 25 de kilograme, un preț considerat extrem de mic în comparație cu munca depusă.
„Din păcate inputurile au crescut foarte mult iar prețul legumelor a rămas același. Punând totul pe foaie nu este o afacere creșterea legumelor în momentul de față pentru că nu există desfacere. Legumicultorii nu au certitudinea că după ce au investit 20.000 de lei pe un hectar de pepeni să spunem, scot investiția și să rămân cu un profit. Nu ai certitudinea rentabilității iar prețul legumelor, dacă ar fi constant, lucrurile ar sta altfel. (…)
Legumicultorii din Matca doar știu să producă, nimeni nu se mai duce la piață sau sunt foarte puțini care merg la tarabă să își ia un preț corect. Și atunci din cauza cererii și ofertei se diminuează prețul și cu 2-3 lei pe zi, dacă este un surplus de roșii cum a fost în vară. Samsarii văd că nu se vând, legumicultorii trebuie să își vadă de muncă și vor să vândă repede pentru că este marfă perisabilă și atunci de ajunge la un preț mic. În vară a fost și cu 10 lei baxul de roșii, baxul de circa 20-25 de kilograme”, a dezvăluit Cristina Chicoșu în cadrul emisiunii Agrostrategia.
De asemenea, Cristina Chicoșu a mai subliniat că, din nefericire, sunt multe cazuri în care producătorilor de roșii le-a mai rămas doar subvenția din Programul Tomata. Cu toate acestea, ei spun că este un ajutor foarte benefic, însă nu trebuie limitat doar la tomate, mai scrie sursa citată.
„Programul Tomata este foarte bun dar nu ar trebuie să fie doar pentru roșii ci pentru toate culturile din solarii. Și atunci fermierii ar diversifica culturile de legume în funcție de cerere astfel încât să nu mai iasă toți odată la comercializare. La prețul de 10 lei baxul fermierii nici nu mai vroiau să recolteze roșiile pentru că nu se merita.
Dacă mergem la supermaket cu 10 lei plecăm cu un pachet de biscuiți, iar de la legumicultori pleci cu 25 de kilograme de roșii pe care, dacă muncești puțin, le poți face bulion și le poți pune la conservat pentru iarnă”, a mai spus Cristina Chicoșu.
Aceasta a realizat și analiza pentru creșterea prețurilor în ceea ce privește inputurile folosite în legumicultură. „Cu siguranță cu 30-40% prețurile la inputuri au crescut în ultimii 3-4 ani. Și costurile cu energia au crescut și majoritatea legumicultorilor vor să își doteze solariile cu centrale pe peleți sau rumeguș astfel încât costurile să fie mai mici”, a mai punctat Cristina Chicoșu, conform agrointel.ro.