București a fost luat cu asalt de turiștii străini, care adoră orașul, unde pot savura preparate tradiționale, însă cât a ajuns să coste o porție de cartofi prăjiți în Centrul Vechi. Suma este ireală și cu mult peste restaurante din Viena sau Paris.
Cartofii reprezintă o legumă ieftină, versatilă și la îndemâna oricui, însă când vine vorba de terasele din Centrul Vechi lucrurile se schimbă radical. Cei care le-au trecut pragul au rămas uimiți când au văzut prețurile piperate.
O singură porție de cartofi prăjiți depășește costurile pe care turiștii le achită în restaurantele din Viena sau Paris. Vizitatorii și gurmanzii trebuie să scoată din buzunar foarte mulți bani pentru acest preparat simplu.
Asta înseamnă că o porție de 250 de grame de cartofi prăjiți se ridică la valoarea de 19 lei, în condițiile în care în piață și la supermarket un kilogram din aceste legume se poate achiziționa de români cu numai 3,5 lei.
Așadar, prețul este mult mai mare decât materia primă. Cei care lucrează în industria HoReCa susțin că aceste diferențe mari au legătură cu costurile generale, care au crescut în ultima perioadă în acest domeniu de activitate.
„Diferența este plata furnizorilor, plata angajaților, a bucătarilor, a ospătarilor, a materiei prime și a consumabilelor. O porție de cartofi are în jur de 250 de grame și depinde cât de aglomerat este.
Timpul mediu e cam 10-15 minute”, a explicat Alexandra, de profesie ospătar în Centrul Vechi, pentru publicația digi24.ro. Așadar, prețul unei porții de cartofi prăjiți reflectă materia primă, dar și alte cheltuieli.
În ultima perioadă românii găsesc în marile lanțuri de magazine pungi cu cartofi congelați care se prăjesc mult mai repede decât cei proaspeți. Un experiment arată că cei congelați sunt gata în mai puțin de 10 minute.
Pe de altă parte, cartofii proaspeți se prăjesc în aproximativ 20 de minute. Când vine vorba de cantitatea de ulei pe care o absorb în tigaie, în timpul prăjirii, bucătarii experimentați susțin că este vorba de aceeași.
„Diferența este, în primul rând, de gust și, după cum îi spune și numele, cartofii proaspeți sunt proaspeți, beneficiem de gustul adevărat al cartofului, pe când cei congelați, fiind congelați, își pierd o parte din nutrienți și din gust”, a dezvăluit Ionuț Ionescu, șef bucătar, mai arată sursa menționată.