Cât a cheltuit un român la un restaurant din Ucraina? Poate multe persoane s-au întrebat în ultimii ani care este situația, de fapt, în această țară, dar și în ce manieră trăiesc cetățenii.
Ucraina a fost atacată de Rusia în urmă cu ceva timp. Și luptele continuă chiar și în aceste momente. Asta nu înseamnă însă că țara nu continuă să fie vizitată. Sunt persoane care vor să ajungă aici, în ciuda situației.
Exemplu este Cosmin Avram, un vlogger celebru la noi în ţară. Acesta călătorit pentru a doua oară în Ucraina pentru a afla cum se trăiește în țara vecină cu România. Astfel, a decis să meargă la un restaurant.
Tânărul povestește că multe magazine sunt închise, deci efectul războiului din Ucraina se resimte. Pe de altă parte, el a reușit să găsească un local unde a decis să mănânce. Și se pare că meniul a fost unul destul de complex.
Cât a cheltuit tânărul la un restaurant din Ucraina? Tânărul a explicat în vloggul său că a avut de unde alege. Meniul a fost unul bogat, iar mâncarea mirosea destul de bine. Și totuși la câți bani a ajuns și ce avea în farfurie?
„Din păcate, multe magazine sunt închise, cam aceasta este situația. Am găsit un local drăguț, așa că o să mâncăm. Aici avem sushi Philadelphia și avocado, somonul arată foarte bine, ghimbir și wasabi. Gata, masa este completă, au venit legumele, supă, supă de pui cu ou și foarte mult mărar. Aici avem carne de vită, arată și miroase foarte, foarte bine și celebrul suc de portocale.
Avem dovlecei, ciuperci, ardei gras, vinete cu un sos pe deasupra. Andreea a mai comandat un mojito. Să avem poftă și bine ați revenit în Ucraina. Haideți să testăm carnea, Andreea o să vină mai aproape să vedem cum e făcută. Perfect. Ia vedeți. Uite, Doamne ferește și nu glumesc. E perfectă. La un preț incredibil”, și-a început acesta povestea.
Cât a cheltuit, deci, tânărul, la un restaurant din Ucraina având în vedere meniul de mai sus? Acesta spune că suma totală a fost de trei ori mai mică decât în România, iar porțiile au fost unele generoase.
Iar deși poate mulți se gândeau că restaurantul a fost unul ”de fițe”, vloggerul spune că din contră, localul a fost unul cât se poate de decent, dar cu un meniu bogat. Iar prețurile l-au surprins cu adevărat.
„Chiar dacă pare un restaurant scump, un restaurant de fițe, să știți că nu este așa. În România cred că plătește trei ori mai mult pe această masă. Gata, 1617 grivne. 180 de lei, 36 de euro. Haideți să filmăm câteva prețuri în supermarket”, a mai completat aceasta.