News

Cât a costat organizarea referendumului de pe 26 mai! Președintele cheamă alegătorii să decidă pe teme juridice

14.05.2019 | 11:13
Cat a costat organizarea referendumului de pe 26 mai Presedintele cheama alegatorii sa decida pe teme juridice

Președintele Klaus Iohannis a fost cel care a decis de data aceasta să cheme alegătorii la urne. Șeful statului a transmis că referendumul pe Justiție va avea două teme clare – interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție și interzicerea OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare. Costurile organizării referendumului sunt unele uriașe și vor fi suportate evident din buzunarele contribuabililor.

Cât a costat organizarea referendumului de pe 26 mai!

Fără să existe încă o sumă oficială, se presupune că referendumul solicitat de Iohannis va depăși cu mult cele 200 de milioane de lei, bani acordați pentru organizarea referendumului pentru redefinirea familiei. Banii vor fi luați din Fondul de rezervă bugetară. Totul vine după ce Partidul Social Democrat a solicitat secţii de votare separate pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendum. De altfel, Florina Presadă, senatoare USR a atras atenţia asupra acestui fapt.

Presadă a scris pe o rețea de socializare că în ceea ce priveşte costurile, alegerile au alocat un buget de 52.5 milioane euro, în timp ce referendumul din octombrie 2018, a costat 35 milioane euro. Acum lucrurile se pot schimba în mod dramatic pentru că vor fi practic două locuri, angajări mai multe, spații de amenajat etc. Între timp, șeful statului a trimis către Parlament scrisoarea referitoare la cele două subiecte ce vor fi supuse în cadrul referendumului din 26 mai. Iohannis a ținut să sublinieze că românii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li se șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte OUG în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.

Cât a costat organizarea referendumului de pe 26 mai! Referendum
Referendumul a fost solicitat de președintele statului, Klaus Iohannis

Care sunt întrebările pentru referendum

De remarcat că Administrația Prezidențială a anunțat și întrebările care vor fi puse românilor la referendumul din 26 mai. Președintele a semnat decretul de convocare a referendumului pentru justiție chiar în ultima zi în care putea face acest lucru. Acum, românii trebuie să răspundă la două întrebări. 1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? şi  2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

Românii sunt chemați la vot să răspundă cu „Da” sau „Nu” la cele două întrebări stabilite pentru referendum. Trebuie specificat că în acest moment, ordonanțele de urgență ale Guvernului pot fi contestate la CCR doar de către Avocatul Poporului.