Sport

Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român

Corina Caciuc și Laurențiu Reghecampf și-au botezat recent fiul cel mic. Cât a costat rochia purtată la eveniment de partenera de viață a tehnicianului.
24.06.2026 | 12:00
Cat a costat rochia impresionanta purtata de Corina Caciuc la botezul fiului ei si al lui Laurentiu Reghecampf Este creatia unui roman
Cât a costat rochia purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei. Sursa foto: Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un eveniment special a avut loc în weekendul trecut în familia lui Laurențiu Reghecampf (50 de ani) și a partenerei sale de viață Corina Caciuc (34 de ani). Cei doi și-au creștinat cel de-al doilea fiu, Landon. Totul s-a petecut în cadrul unei ceremonii restrânse, organizate departe de ochiul publicului. Cu toate acestea, în media au apărut câteva imagini de la eveniment. Corina Caciuc, ca de obicei, a atras toate privirile. Cât a costat rochia purtată la petrecere de partenera de viață a tehnicianului.

Partenera lui Laurențiu Reghecampf a strălucit la botezul fiului ei. Cât a costat rochia purtată de Corina Caciuc

În urmă cu câteva zile, sâmbătă, 20 iunie, Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc și-au botezat băiețelul cel mic, pe Landon. Ceremonia a fost una cochetă, la eveniment fiind prezenți doar nașii și câțiva apropiați. Cu toate acestea, petrecerea a ”ieșit” ulterior și în spațiul public. Mai exact, pe platformele de socializare au apărut mai multe imagini de la acest moment deosebit din viața cuplului.

ADVERTISEMENT

Imediat după slujba de la biserică, mama micuțului, Corina Caciuc, a atras toate privirile. Două piese vestimentare de toată frumusețea a purtat tânăra mămică. La început, aceasta a avut pe ea o rochie galbenă, cu decolteu. Conform Libertatea, e vorba de o creație semnată de brandul Babyboo, al cărei preț se ridică la 1.019 lei.

După ceremonia religioasă, Reghe, Corina și invitații lor s-au deplasat la locul petrecerii. Totul s-a întâmplat într-un decor extrem de elegant, la un restaurant de lux ales special pentru acest moment important. Aici, partenera de viață a tehnicianului a fost și mai ”strălucitoare”. Corina a îmbrăcat o rochie roșie, super elegantă. Aceasta este opera celebrului designer român Maria Lucia Hohan. Sursa citată informează că această piesă vestimentară a costat în jur de 8.500 de lei.

ADVERTISEMENT
rochia corina caciuc botez eveniment invitați
Cum arată rochia purtată de Corina Caciuc la botezul fiului. Sursa foto: Instagram

De notat că, la evenimentul special din weekendul trecut, alături de Reghecampf a fost prezent și fiul său din prima căsnicie, Luca. Acesta a venit cu soția lui, Asiana Peng. Tânărul a fost extrem de sobru, într-un costum negru, cu cămașa albă și cravată neagră. În schimb, soția lui a purtat o rochie foarte scurtă, de culoare mov.

ADVERTISEMENT

De când sunt împreună Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au o relație de mai bine de o jumătate de deceniu. Din iubirea lor au rezultat și doi copii: Liam și Landon. Interesant este faptul că cei doi nu sunt căsătoriți. Despre aceste lucru, tehnicianul a spus că, deși nu este oficial legat de partenera sa, relația pe care o are cu Corina se simte deja ca o căsnicie. ”Este ca și cum ar fi soția mea, numai că nu avem actele făcute”.

ADVERTISEMENT

La scurt timp după ce a început relația cu frumoasa Corina, mai exact în 2022, Laurențiu Reghecampf a povestit cum și-a întâlnit actuala iubire: ”Am cunoscut-o pe Corina la un eveniment, la o petrecere, dar nu am cunoscut-o direct, doar am văzut-o. După am încercat să iau legătura și să o cunosc cu adevărat.

Nici nu cred că este important și că interesează pe cineva exact cum ai cunoscut pe cineva. Important este ce simți pentru persoana respectivă și ce se întâmplă de-acum încolo. Sunt foarte fericit, o iubesc. Simt că lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă”, declara Laurențiu Reghecampf în februarie 2022, într-un podcast.

ADVERTISEMENT