Routerul Wi-Fi este nelipsit în zilele noastre din nicio locuință și din nicio clădire de birouri. V-ați întrebat vreodată cât consumă acest aparat? Un calcul simplu ne spune cât plătim la factură pentru acest dispozitiv.
În 99,9% din locuințe sau birouri, un router Wi-Fi stă conectat la priză 100% din timp. Asta înseamnă că energia electrică pe care o consumă este și ea înregistrată constant de contorul de curent.
Pe de altă parte, nu e cazul să vă îngrijorați. Un astfel de dispozitiv nu este deloc cel mai mare ”mâncător” de curent din locuință. Routerul este depășit clar de dispozitive precum cuptorul cu microunde, prăjitorul de pâine, termosul de cafea sau plita electrică.
Cu toate acestea, nu putem spune că un router de internet nu consumă. Întrucât sunt alimentate constant la priză, ele utilizează energie electrică. Întrebarea e: au un impact major asupra facturii?
În cele ce urmează vă vom explica amănunțit cât consumă, de fapt, un router Wi-Fi. În primul rând, trebuie spus că un astfel de aparat, dacă este de generație nouă, nu are un consum foarte mare, în comparație cu primele modele, care aveau un impact consistent asupra bugetului lunar.
În general, un aparat de acest tip poate să consume între 2 și 20 de wați, conform lovedeco. Dacă facem o medie vedem cum dispozitivelor de pe piață sunt setate la un consum de aproximativ 14 wați.
Vom transform acum wații în kilowați. Cei 14 wați devin doar 0,014 kWh. Adăugăm apoi numărul de ore de funcționare a aparatului. Fiind mereu ”ON”, într-o lună, un router Wi-Fi funcționează timp de 720 de ore.
În această ecuație mai adăugăm acum un alt element esențial: tariful plafonat al energiei electrice pentru consumatorii casnici. Sunt mai multe plafoane. O să ne uităm, momentan, la costul de 0.80 lei/kWh. Vorbim de tariful plafonat pentru clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh.
Cei 0,014 kWh îi înmulțim cu numărul de ore de funcționare – 720. De aici rezultă un consum de 10,08 kWh într-o lună. Lunar, pe factură vom plăti în plus, pentru router doar, aproximativ 8 lei (10,08 x 0,80 = 8,06 lei). Așadar, într-un an prețul total este de 96 de lei.