Sport

Cât costă biletele la FCSB – Hermannstadt! Campioana cheamă fanii la stadion pentru primul meci oficial din 2025

FCSB vrea un stadion plin la primul meci oficial din 2025, motiv pentru care a pus prețuri accesibile pentru duelul cu Hermannstadt de pe Arena Națională
15.01.2025 | 07:00
Cat costa biletele la FCSB  Hermannstadt Campioana cheama fanii la stadion pentru primul meci oficial din 2025
S-au pus în vânzare biletele la FCSB - Hermannstadt! Campioana cheamă fanii la stadion pentru primul meci oficial din 2025. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

FCSB a scos la vânzare biletele pentru meciul cu Hermannstadt, programat în etapa a 22-a din SuperLiga. Duelul de pe Arena Națională are loc vineri, 17 ianuarie, de la ora 20:00.

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Hermannstadt. Preț accesibil la tichete

FCSB – Hermannstadt este primul meci oficial pe care campioana en-titre îl joacă în acest an. Echipa lui Elias Charalambous are de luat o revanșă după ce, în turul sezonului regulat, sibienii au câștigat pe teren propriu cu 2-0.

ADVERTISEMENT

Returul se va juca evident pe cel mai mare stadion din țară, Arena Națională, iar FCSB speră să aibă parte de o susținere cât mai mare. Tocmai de aceea, biletele au prețuri accesibile.

Cel mai ieftin tichet este la peluză, 15 lei, iar cel mai costisitor la VIP 1, acolo unde un bilet costă 100 de lei. „Campioana României a pus în vânzare online biletele pentru meciul cu FC Hermannstadt, contând pentru a 22-a etapă a Superligii, sezonul 2024-2025 și care se va disputa vineri, începând cu ora 20:00, pe National Arena.

ADVERTISEMENT

Programul caselor de bilete de la Arena Națională

Tichetele sunt disponibile pe platforma de ticketing a clubului. Link în comentarii! Prețurile biletelor sunt următoarele:

PELUZA – 15 LEI
TRIBUNA 2 – 30 LEI
VIP 3 – 60 LEI
VIP 2 – 75 LEI
VIP 1 – 100 LEI

Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet care poate fi tipărit acasă, pe hârtie A4, dar poate fi prezentat și pe telefon, la turnichet).

ADVERTISEMENT

Casele de bilete de la National Arena vor fi deschise în ziua meciului, între 12:00 și 20:30. De asemenea, facem următoarele precizări cu privire la accesul copiilor și persoanelor cu dizabilități pe National Arena:

1. Copiii cu vârsta de până în 7 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, cu condiția să fie însoțiți de un adult. În situația în care un adult este însoțit de doi copii cu vârsta de până la 7 ani, acesta trebuie să achiziționeze un al doilea bilet.

2. Persoanele cu dizabilități sau însoțitorii acestora pot ridica biletele speciale de la casele de bilete ale stadionului. Pentru a primi biletele, acestea trebuie să prezinte copii după C.I. a persoanei cu dizabilități și actul doveditor al dizabilității respective, precum și copie după C.I. a însoțitorului.

ADVERTISEMENT

Atenție! Persoanele cu dizabilități sunt obligate să prezinte certificatul de dizabilitate inclusiv la accesul în incinta stadionului”, a fost anunțul postat de FCSB pe pagina oficială de Facebook.


Momentan, FCSB este în stagiul de pregătire din Antalya. Roș-albaștrii vor reveni în țară joi, 16 ianuarie, cu o zi înaintea duelului cu Hermannstadt. Pentru partida cu sibienii, campioana României s-a „încălzit” în Turcia cu două amicale tari, disputate în compania lui Hamburg (2-1) și a lui Dinamo Kiev (1-2).

ADVERTISEMENT
Tags:
1,52 este cota Betano pentru „1 solist” la FCSB - Hermannstadt