După ce au renunțat la titlurile regale, Meghan Markle și prințul Harry au început de la zero o viață de vis.
Cei doi s-au mutat în Statele Unite, iar pe lângă documentarul controversat de pe Netflix al celor doi, prințul Harry a decis să lanseze și o carte, în care vorbește despre cele întâmplate în Familia Regală.
Menționăm faptul că de când fostul cuplu regal a început seria dezvăluirilor, imaginea Familiei Regale a început să fie pusă sub semnul întrebării.
Printre altele, în cartea sa, prințul Harry vorbește despre ce i-a făcut fratele său, prințul William și de asemenea, o aduce în discuție și pe soția acestuia, Kate Middleton, care a ajuns să fie enervată la culme de ce a putut să citească.
Tot în cartea sa, prințul Harry vorbește și despre perioada copilăriei, dar și despre experiența din armată. De asemenea, ducele de Sussex aduce în discuție și adevărul despre căsătoria cu Meghan Markle, vizitele în Africa, dar și mai multe detalii neașteptate despre Familia Regală.
Și nu este prima oară când se întâmplă așa ceva. Și în interviu acordat faimoasei Oprah Winfrey, cei doi au prezentat câteva informații controversate de la Casa Regală, care au stârnit un val de critici din partea publicului.
Cât costă însă cartea prințului Harry? Volumul ”Rezervă” a ajuns deja în librăriile din România, iar prețul nu este deloc unul mic.
În format digital, cartea prințului Harry costă 50 de lei, în timp ce în varianta tradițională, prețul este de 100 de lei, în librării. Cartea poate fi comandată și online, iar prețul variază de 90 de lei până la peste 100 de lei, în funcție de sursă.
Și se pare că publicul deja o apreciază, având în vedere că nenumărate cozi s-au format astăzi, odată cu lansarea cărții. Nu puțini au fost cei care au vrut să achiziționeze cartea prințului Harry.
De asemenea, la noi în țară s-au înregistrat peste 2.500 de precomenzi, semn că povestea lui Harry și a lui Meghan Markle a fost așteptată cu nerăbdare de publicul larg.