Eric Ioan Sturdza încheie o tranzacție profitabilă cu Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA. Româno-elvețianul vinde peste 4.000 de hectare de pădure pentru o sumă uriașă.
Eric Ioan Sturdza a dat lovitura și derulează o tranzacție profitabilă cu Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA. Membru al familiei Sturdza, româno-elvețianul vinde peste 4.000 de hectare de pădure pentru suma de 109 milioane lei (aproximativ 22 milioane euro).
Aceste terenuri aparțin, de fapt, unui lot de păduri retrocedate de statul român familiei Sturdza. Aceasta are o istorie nobilă în Principatele Române și în perioada interbelică a României Mari.
În acest moment, lipsește doar ca achiziția să fie aprobată de Guvern, documentele corespunzătoare fiind deja întocmite. Pădurile ce vor fi achiziționate se află în județul Neamț, în apropierea Parcului Național Ceahlău.
Acestea dețin titlul de „terenuri forestiere adiacente fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului”, iar suprafața lor totală este de 4.013,971 hectare, împărțită în cinci loturi.
Parcelele au fost notate în cărțile funciare astfel: CF nr. 50146 Grințieș (89.860 mp), CF nr. 50149 Grințieș (18.460.560 mp), CF nr.50158 Grințieș (17.885.890 mp), CF nr. 50161 Grințieș (3.169.490 mp) și CF nr. 50266 Ceahlău (533.910 mp), județul Neamț, conform agroteca
Omul de afaceri româno-elvețian Eric Ioan Sturdza a oferit terenurile spre vânzare în acest an, iar Consiliul de Administrație al ROMSILVA a aprobat achiziția în vara aceasta. Comisia de evaluare a Gărzii Forestiere Suceava a estimat valoarea totală a terenurilor la 104.316.000 lei (25.988 lei pe hectar), adică 21 milioane euro (5.234 euro pe hectar).
Totodată, omul de afaceri a pus spre vânzare 15 loturi de pădure din zonă, prețul solicitat de el fiind de 5.469,876 euro/hectar. Iar pentru cele cinci suprafețe, valoarea de vânzare impusă a fost de 22 milioane euro (21.955.923,635 euro).
La acest preț vor fi achiziționate cele cinci loturi de pădure din România. Cea mai mare parte a sumei va fi decontată din bugetul statului, fiind vorba despre 104.315.999,609 lei, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Diferența de preț și taxele aferente, în valoare de 4.706.139,211 lei, vor fi acoperite din fondurile interne ale Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA. Pădurile ce urmează a fi achiziționate constituie o treime din totalul terenurilor cumpărate de ROMSILVA în cei 35 de ani de la căderea regimului comunist.