Călin Georgescu a apărut, luni, într-o jachetă fabricată în Germania și vândută la un preț destul de ridicat pentru românii de rând. Apariția câștigătorului turului 1 de la alegerile prezidențiale din 2024 a stârnit un val de reacții.
Călin Georgescu le-a cerut susținătorilor să boicoteze supermarketurile din România, luni, 10 decembrie, pentru a protesta față de costurile ridicate ale alimentelor. Fostul candidat la prezidențiale a mers la o piață din Capitală, pentru a participa la acțiunea de boicotare a marilor magazine.
Georgescu, însoțit de soția sa Cristela, au atras atenția prin hainele pe care le-au purtat. Deși aceștia afirmă că încurajează producătorii din România, cuplul a fost surprins purtând haine produse în Germania.
Modelul jachetelor purtate de soții Georgescu sunt de la un brand exclusivist. Mai exact, cele două jachete sunt realizate de compania Mufflon, specializată în îmbrăcăminte de exterior din lână fiartă (loden).
Costul unui astfel de obiect vestimentar se ridică la aproximativ 350 de euro, arată Antena 3 CNN. Mai mult, surpriza turului 1 al alegerilor prezidențiale de anul trecut a purtat o eșarfă care pare că face parte din colecția Roberto Cavalli.
Așa cum era de așteptat, în mediul online au apărut zeci de reacții după apariția soților Georgescu la inițiativa de blocare a supermarketurilor. Printre cei care au comentat acest subiect se numără polițistul Marian Godină.
„Dacă vă grăbiți, puteți prinde la reducere geaca pe care a purtat-o la cumpărături românești «președintele ales». E la reducere de la 1509 la 1191,99 lei.
E fabricată în Germania, dar se poate lipi un tricolor românesc cu scai”, a scris Marian Godină pe pagina de Facebook. Acțiunea de blocare a supermarketurilor după modelul croat a avut loc la îndemnul lui Călin Georgescu, susținând că lanțurile de magazine declară „profituri zero”.
Inițiativa suveranistului pare că nu a avut prea mult succes. Reprezentanții lanțurilor de magazine spun că nu s-a constatat o scădere considerabilă a numărului de clienți și că supermarketurile au funcționat normal.