Administratorul judiciar al societății Nordis Management a finalizat evaluarea bunurilor mobile aflate în posesia companiei intrate în insolvență. Este vorba despre mașini, echipamente și instalații, bunuri care pot fi puse supuse unei proceduri de lichidare pentru acoperirea găurilor de aproape 730 de milioane de lei.
A trecut perioada în care șefii companiei Nordis își impresionau clienții și investitorii cu avioane închiriate și bolizi de sute de mii de euro. Șocul a venit în momentul scadenței, când autoritățile au pătruns în garajul Nordis.
În noiembrie 2024, FANATIK a relatat momentul în care inspectorii ANAF au descins la Nordis pentru a inventaria mașinile companiei. Aceștia își frecau mâinile după ce văzuseră în presă imagini cu bolizii din garaj: un Bentley de 130.000 de euro, un Maybach de 180.000 de euro sau un Mercedes Benz S de 100.000 de euro.
În loc de cai putere, cei de la fisc au dat peste niște ”mârțoage” pe care au pus sechestru. Este vorba despre mașini vechi, unele fabricate în urmă cu aproape 50 de ani. Între timp, mașinile din ”garajul de vechituri” al Nordis au fost evaluate, iar raportul a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul București în procesul de insolvență al companiei.
Evaluarea automobilelor de la Nordis a fost realizat de o firmă specializată, la solicitarea CITR Filiala București SPRL, în calitate de administrator judiciar. Documentul apare și în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 10 septembrie 2025.
Practic, mașinile au fost evaluate la un preț total de 129.900 euro, însă administratorul Nordis poate spera la cel mult 103.920 euro, sumă reprezentată de valoarea de lichidare.
Valoarea de lichidare (liquidation value) este prețul obținut atunci când vânzarea are loc forțat sau într-un timp foarte scurt, de obicei prin licitație.
Valoarea de piață (fair market value) este prețul estimat la care o mașină s-ar putea vinde într-o tranzacție normală. Pentru acest lucru se ia în calcul starea tehnică, vechimea, kilomterajul, echiparea, istoricul dar și raportul cerere/ofertă de pe piața liberă.
”Vedeta” garajului Nordis este, în mod cu totul surprinzător, modelul Dacia 500 Lăstun, un automobil fabricat între anii 1988 și 1991. Considerată una dintre cele mai nesigure mașini fabricate în ultimul secol, Lăstunul a fost poreclit în mod ironic ”fiara de plastic”, datorită caroseriei din fibră de sticlă existente la primele modele și a greutății reduse, de sub 600 kg.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/09/dacia-lastun-nordis.jpg)
Printre ”performanțele” modelului de numără un motor de capacitate cilindrică 499 cmc (adică 0,5 l) în doi cilindri, care dezvolta puțin peste 20 CP.
În România, doar cinci exemplare Dacia Lăstun mai sunt înregistrate la RAR (Registrul Auto Român) pe numele unor nostalgici care au dorit să păstreze viu acest model.
Mașinile de lux de la Nordis au dispărut din garaje la scurtă vreme după ce compania și-a declarat insolvența. În realitate, acestea nu au aparținut niciodată grupului de firme ci au fost preluate prin sistem leasing și predate înapoi societăților de la care fuseseră preluate.
Banii obținuți din vânzarea la licitație a ”vechiturilor” din garajul Nordis va acoperi o parte mult prea mică din datoriile firmei (mai puțin de 0,1%). La această sumă s-ar putea adăuga 220.000 euro (1,09 milioane lei) din vânzarea unui număr de 8 locuri de parcare situate în Municipiul București, pe șoseaua Nordului. Acestea vor fi scoase la licitație cu prețuri cuprinse între 20.000 și 35.000 de euro.
Banii obținuți din lichidarea bunurilor companiei Nordis sunt destinați achitării datoriilor acumulate de grupul de firme patronat de Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate Laura Vicol. Cea mai mare parte a bunurilor companiei Nordis au fost deja supuse sechestrului ANAF. Statul român are de recuperat 11,3 milioane lei (2,25 milioane euro) de la Nordis Management SRL.
Nordis Management SRL a intrat în insolvență în toamna anului trecut, după ce a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri de 165 de milioane lei și un profit net de 1,1 milioane lei. Anul trecut, compania raporta datorii totale de 450 de milioane lei.