Odată cu prima zi de toamnă începe Litoralul pentru toţi, un program destinat turiștilor care vor să petreacă câteva zile la mare fără să dea gaură în bugetul familiei.
În 2024, programul Litoralul pentru toți se va desfășura în intervalul 1 septembrie-15 octombrie, o perioadă în care stațiunile de la plaja sunt mult mai libere față de cum erau în plin sezon.
Anual, în acest program de toamnă, extrem de apreciat de românii care vânează cazări la un preț avantajos, se înscriu hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc.
În general, cele mai seminicative reduceri ale tarifului la cazare sunt pentru sejururile de cinci sau șase nopți, potrivit litoralulromanesc.ro.
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile”, a declarat Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Potrivit lui, acest program a demonstrat în fiecare an că ”poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc”.
”Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase”, a mai spus președintele FPTR.
Dragoș Răducan a subliniat că și în ediția din acest an a programului Litoralul Pentru toți, FPTR a colaborat cu numeroși parteneri hotelieri ”pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare”.
La fel ca și în edițiile anterioare, românii care vor să își petreacă vacanța la mare în luna septembrie trebuie să știe că pachetele turistice achiziționate prin acest program pot fi achitate și ajutorul voucherelor de vacanţă.
De asemenea, ei trebuie să își facă din timp rezervările pentru a beneficia de reduceri, direct la hotel sau prin intermediul agențiilor de turism.
Anul trecut, tariful pentru o noapte de cazare, la un hotel înscris în programul Litoralul pentru toți, începea de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană. Acesta nu avea masă inclusă şi putea fi achiziționat la un hotel de două stele din stațiunea Eforie Nord, pentru un sejur de minim 5 nopți. Anul acesta tariful ar putea crește, însă cu siguranță, cel mai ieftin pachet nu va depăși pragul de 100 de lei.
Hotel Modern, Hotel Central sau Hotel Voila, din Mamaia, Hotel Vis, Hotel Cupidon sau Hotel Minerva, din Eforie Nord, Hotel Q, din Neptun-Olimp, sau Hotel Dana, din Venus, ori Hotel Corsa, din Mangaliam, sunt o parte din unitățile de cazare care s-au înscris la ediția din acest an.