Piața imobiliară din Cluj continuă să uimească cu prețuri care par rupte de realitate. Recent, o garsonieră de doar 23 de metri pătrați a fost scoasă la vânzare pentru o sumă exorbitantă, având în vedere spațiul și condițile oferite.
Dacă vrei să cumperi garsoniera de 23 mp din Cluj trebuie să plătești nici mai mult, nici mai puțin de 125.000 de euro. Surpriza este că are dușul instalat chiar în bucătărie, lângă dulapul cu vase și mașina de spălat.
E foarte greu de crezut că cineva ar plăti această sumă, având în vedere că aceiași bani îți pot cumpăra un apartament decent cu trei camere în Capitală.
Într-adevăr, Clujul se află pe locul doi în topul orașelor unde românii visează să se mute, imediat după Brașov. Totuși, piața imobiliară de aici pare să o fi luat-o complet razna.
Potrivit anunțului, garsoniera din Cluj se află la mansardă, într-o clădire istorică din Piața Unirii, construită prin 1950. Pe lângă cei 23 de metri pătrați locuibili, mai are și un beci de 6 metri pătrați și o parte din pod, relatează stiridecluj.ro.
Proprietarii o descriu ca fiind „situată ultracentral, într-o clădire istorică, la mansardă” și laudă finisajele clasice ale garsonierei. Are dușumea, centrală termică proprie, ușă metalică și geamuri termopan.
Pentru că se află în centrul orașului, proprietarii subliniază că e aproape de tot ce ai nevoie: magazine, restaurante, bănci, muzee, școli și facultăți. Dar asta nu justifică prețul astronomic cerut.
Ca să înțelegem cât de exagerată e suma, să facem o comparație cu prețurile din București. Cu aceiași bani, poți să-ți iei un apartament modern cu 3 camere în cartierul Berceni. Ai o suprafață utilă de aproape 90 de metri pătrați în bloc nou, cu terasă de 10 metri pătrați și balcon de 6 metri pătrați.
Sau, tot în București, mai eaxct în sectorul 3, poți găsi apartamente decomandate confort 1, cu 3 camere, 71 de metri pătrați, două băi și două balcoane, la prețul de 112.000 de euro.
Deci, cu același buget, în București poți să-ți iei un apartament spațios, modern, cu toate facilitățile necesare și fără să fii nevoit să faci duș lângă aragaz.
Nu e prima dată când prețurile din Cluj stârnesc reacții aprinse pe internet. Cu doi ani în urmă, o garsonieră din Cluj de doar 11 metri pătrați a devenit virală după ce era oferită spre închiriere cu 200 de euro pe lună. Mai târziu a fost scoasă la vânzare cu 37.499 de euro.