Florin Călinescu a pus la punct toate detaliile pentru noaptea dintre ani. Cei ce vor să petreacă la restaurantul actorului în Parcul Herăstrău, în noaptea de Revelion, vor avea parte de multe surprize plăcute.
Nu ne mai despart multe zile până la intrarea în noul an. Deținătorii de restaurante și săli de evenimente sunt în pregătiri intense pentru noaptea Revelionului 2025.
Printre aceștia se numără și cunoscutul actor Florin Călinescu. Vedeta deține unul dintre cele mai cunoscute restaurante de la Piața Presei Libere. „La Teatru. La Călinescu” se numește localul pe care talentatul actor îl deține.
Doritorii care vor să petreacă, să danseze, să mănânce și să bea în locația lui Florin Călinescu, trebuie să scoată din buzunar nici mai mult, nici mai puțin de 750 de lei de persoană.
„La Teatru. La Călinescu” a pregătit o multitudine de surprize pentru meseni. Petrecăreții vor avea parte de open bar, open buffet și muzică 100% live. Mai mult decât atât, evenimentul vine la pachet cu o tematică inedită.
Participanții la petrecerea de Revelion a lui Florin Călinescu se vor costuma în personaje din serialul Peaky Blinders. Se pare că actorul s-a gândit la fiecare amănunt pentru ca totul să iasă ca la carte. Petrecerea pentru noaptea dintre ani va începe la ora 21:00 și va ține până în zorii zilei.
Florin Călinescu a investit 1.000.000 de euro în restaurantul din Parcul Herăstrău. Povestea localului „La Teatru. La Călinescu” datează de 10 ani.
Florin Călinescu a cumpărat restaurantul „La Radu” , din Parcul Herăstrău, în anul 2014. La acea vreme actorul a plătit pentru local suma de 300.000 de euro.
De cum s-a văzut proprietar cu acte-n regulă, actorul s-a pus pe renovări intense pentru a-l transforma în sală de nunți și evenimente. Procesul de renovare a durat trei ani, până în anul 2017, atunci când și-a și deschis ușile pentru clienți.
Deși a investit timp și mult buget în restaurant, Călinescu s-a reîntors în televiziune pentru recupera pagubele înregistrate în urma investițiilor.
Florin a avut de pierdut din punct de vedere financiar din cauza pandemiei de Covid din 2021. „La Teatru. La Călinescu” a rămas cu lacătul pe ușă din cauza pandemiei. Astfel, actorul s-a întors în televiziune pentru a acoperi gaura din bugetu.
Celebrul actor mai deține un restaurant în zona Tineretului, iar la momentul cumpărării localului „La Radu”, acesta știa deja cum stă treaba în domeniul HoReCa.
În prezent, la câțiva ani distanță de la nefericitul eveniment, Florin Călinescu se bucură de cel de-al doilea local pe care îl deține. Actorul își culege acum roadele muncii grele pe care a depus-o atâția ani.
Înainte ca Florin Călinescu să intre în posesia restaurantului „La Radu”, acesta era un local renumit. Restaurantul se bucura de faimă prim prisma faptului că era foarte frecventat de jurnaliști celebri și personalități importante din lumea mondenă. Deși a avut mult de tras cu restaurantul din Parcul Herăstrău, tot efortul se pare că a meritat din plin.