Life

Cât costă rochia purtată de Elena Lasconi la secția de votare. Cine a creat ținuta candidatei USR

Cât costă rochia purtată de Elena Lasconi la secția de votare și cine a creat ținuta. Candidata USR a venit însoțită de soțul ei.
04.05.2025 | 14:39
Cat costa rochia purtata de Elena Lasconi la sectia de votare Cine a creat tinuta candidatei USR
Ce preț are rochia pe care Elena Lasconi a purtat-o la secția de votare. Sursa foto: Facebook, Hepta/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ce preț are rochia purtată de Elena Lasconi la secția de votare. Ținuta a fost creată de o vedetă din România. Candidata USR a venit însoțită de soțul ei și a ținut și un discurs.

Cât costă rochia purtată de Elena Lasconi duminică, la secția de votare

Duminică, 4 mai, Elena Lasconi a votat la o secție din București, din zona Dristor, și a venit însoțită de soțul ei, Cătălin Georgescu. Candidata USR la alegerile prezidențiale a ținut un discurs după ce a ieșit de la secția de votare, dar a impresionat și prin apariție.

ADVERTISEMENT

Pentru astăzi, Elena Lasconi a optat pentru o rochie albă, midi, cu mâneci trei sferturi, dar și cu drapaj pe piept. Șefa USR a purtat pantofi de culoare crem și a ales să poarte accesorii discrete. La gât, aceasta a purtat un colier cu cruce.

Rochia purtată de Elena Lasconi a fost creată de Andreea Raicu, care are un brand de îmbrăcăminte de câțiva ani. Ținuta cu care candidata USR s-a prezentat la secția de votare are prețul de 990 de lei.

ADVERTISEMENT

“Am votat cu gândul și cu credința că nu ne vor mai face planurile cei din sistem. Am votat cu credința că nu vom mai avea copii care să se culce flămânzi.

Cu credința că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere nu va fi catalogată drept isterică. Că oamenii de bună credință din țara asta vor vedea că hoții și corupții vor ajunge la pușcărie și vor plăti.

ADVERTISEMENT

Am credința că se va face dreptate, că am curaj să fac dreptate. Că sunt români care cred că în țara asta se va face dreptate. Îmi doresc ca românii să îmi acorde șansa să fiu pe locul întâi. Haideți să votăm corect”, a fost mesajul transmis de Elena Lasconi la ieșirea din secția de votare.

ADVERTISEMENT

Ce semnificație are albul

Săptămâna aceasta, Elena Lasconi a fost prezentă la toate cele trei dezbateri electorale, care au avut loc luni, marți și miercuri. De fiecare dată, candidata USR a ales să poarte ținute albe.

Semnificația albului este una puternică, fiind asociat cu o imagine de simplitate și eleganță, dar și cu puritatea. Totodată, albul trimite la ideea de curățenie, de noi începuturi și sinceritate, notează libertatea.ro.

Albul este considerat, în mai multe culturi, un simb0l al păcii, dar și al echilibrului interior. Atunci când vine vorba despre modă, albul este ales deoarece trimite la ideea de minimalism și rafinament. Persoanele care poartă alb îl aleg și pentru că are un aspect luminos și imaculat.

Mai mult, albul are legătură cu sacrul și cu o stare superioară de conștiință, dacă ne gândim la o însemnătate spirituală sau religioasă. Dorința de reînnoire și cea de liniște sunt legate de alb.

Ținând cont de toate aceste detalii, alegerea Elenei Lasconi de a purta alb, mai ales într-o zi atât de importantă, a primului tur de alegeri prezidențiale, nu este una întâmplătoare.

Multe vedete poartă ținutele create de fosta Andreea Raicu, printre care Andreea Marin și Andreea Bălan. De asemenea, partenera de viață a lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, a purtat unele dintre creațiile fostei prezentatoare TV.