Un autovehicul istoric militar a fost implicat, miercuri după amiază, într-un accident rutier pe o stradă din Râmnicu Vâlcea.
Din primele informații, la bordul acestui utilaj se afla manelistul Dani Mocanu. Acesta ar fi închiriat o mașină specială care arată ca un mini-tanc, pentru a filma un videoclip, relatează Antena 3.
În timp ce se deplasa cu această mașină pe o stradă din Vâlcea, controversatul interpret a lovit două mașini care erau parcate regulamentar.
Un martor a filmat momentul în care ”blindatul” condus de Mocanu produce accidentul și a urcat apoi imaginile pe rețelele de socializare.
Pe imagini se observă cum vehiculul istoric militar intră în plin în cele două maşini parcate pe marginea străzii, iar sus, pe turelă, se află interpretul de manele.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a avut o reacție pe seama acestui incident. Oficialii instituției au precizat că vehiculul este unul istoric, fiind înmatriculat în Anglia şi cu drept de a circula pe drumurile publice.
”Nu este vorba de un autovehicul de armată, ci de un autovehicul istoric, înmatriculat în Anglia şi condus de un cetăţean român cu permis de conducere de Marea Britanie.
Acesta va fi sancţionat cu amendă între 580-725 de lei, pentru efectuarea unor activităţi de natură a distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului. Nu au fost constatate alte nereguli”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu, conform Agerpres.
Vehiculul istoric militar pe care Dani Mocanu l-a izbit în cursul acestei zile pe o stradă din Râmnicu Vâlcea apare și într-un anunț postat pe un site de vânzări-OLX.
Cei care vor să conducă pe străzile țării un astfel de utilaj trebuie să scoată din buzunar o sumă uriașă: 130.000 de euro.
Vânzătorul ”tancului” spune în anunț că ”Vehiculul are atestat istoric pe România și Anglia și deține asigurare și drept de circulație pe toate drumurile publice și europene”.