Primii fulgi de nea i-au determinat pe șoferii din România ți fugă la vulcanizare, astfel că s-au format cozi de sute de metri. În multe dintre aceste locuri se lucrează doar cu programare, iar prețurile pentru a schimba cauciucurile pornesc de la 150 de lei.
După ce sunt schimbate, anvelopele ar trebui depozitate, astfel că în ajutorul hotelului vin așa numitele hoteluri pentru anvelope. Acestea au deja un grad de ocupare de 80%. Conform Observatornews.ro, șoferii trebuie să fie foarte atenți atunci când își schimbă cauciucurile de vară cu cele de iarnă.
“De cand a început frigul, au început să vină, să se aglomereze. Un client trebuie să știe că trebuie să aibă o anvelopă bună, să nu fie veche, să nu fie crăpată și în momentul în care montăm cauciucul să fie atent și la valvă și să le echilibreze, să nu le mai schimbe în fața blocurilor“, explică Ștefan Oncea, proprietar vulcanizare.
Momentul ideal pentru trecerea de la cauciucuri de vară la cele de iarnă ar fi atunci când temperaturile scad la -7 grade Celsius. Înlocuirea anvelopelor costă 150-300 de lei, în funcție de dimensiunea cauciucurilor, dar și de materialele folosite la echilibrarea roților.
După ce a fost făcut schimbul apare o altă mare problemă, a depozitării. Conform Observatornews.ro, anvelopele păstrate în condiții optime își măresc durata de viață. Un hotel de anvelope este varianta ideală în aceste condiții.
”Clientul trebuie să știe că le inspectam înainte de depozitare, le inspectăm, le măsurăm adâncimea, ne uităm dacă au defecțiuni, le identificăm după marcă, după profil. Tot acest proces costă 20 de lei pe luna, 4 anvelope 20 de lei/ lună.
Noi acum mai avem locuri doar în decembrie“, explică Adrian Bracu, administratorul unui astfel de hotel de anvelope. Capacitatea unui astfel de hotel poate să fie chiar de 15.000 de roți, iar fiecare cauciuc este măsurat atent și identificat cu ajutorul unui cod QR înainte de a fi ”cazat”.
Potrivit legislației din țara noastră, șoferii sunt obligați să aibă în dotarea mașinii cauciucuri de iarnă atunci când carosabilul este acoperit de gheață, zăpadă sau polei. Cei ce nu respectă legea și sunt prinși de polițiști riscă amenzi și de 2.900 de lei.
Conform datelor oficiale, în România parcul auto ajunsese în 2023 la 10,3 milioane de autovehicule. Dintre acestea, 8,1 milioane sunt autoturisme, conform raportului realizat de Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI).