Fotbal intern

Cât costă un bilet la semifinala România – Germania de la Euro 2019

24.06.2019 | 23:56
Cat costa un bilet la semifinala Romania  Germania de la Euro 2019

Cât costă un bilet la semifinala România – Germania de la Euro 2019. Organizatorii au anunțat prețurile pentru marele meci din careul de ași, care se va disputa joi, de la ora 19:00, iar suporterii români au posibilitatea să fie din nou în număr mare alături de elevii lui Mirel Rădoi,

Cât costă un bilet la semifinala România – de la Euro 2019

Costurile biletelor la meciul România – Germania din semifinalele de la Euro 2019 sunt extrem de accesibile pentru fanii ”tricolorilor” care au șansa să umple din nou stadionul, așa cum au făcut-o și la întâlnirile din faza grupelor împotriva Croației, Angliei și Franței. Tichetele la întâlnirea cu nemții costă 8 euro la categoria întâi și 5 euro la categoria a doua.

Echipa națională de tineret a României a ajuns în semifinale de pe primul loc. În faza grupelor, ”tricolorii” au înregistrat următoarele rezultate: 4-1 cu formația Croației, 4-1 cu selecționata Angliei și 0-0 cu reprezentativa Franței. Odată cu accederea în careul de ași de la Campionatul European, elevii lui Mirel Rădoi au obținut calificarea și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

Suporterii români pe străzile din Cesena înaintea meciului cu Franța

Curg ofertele pentru jucătorii naționalei de tineret

Prestația reprezentativei de tineret a României la turneul final din Italia și San Marino a atras atenția marilor cluburi care au început să se intereseze de ”tricolori”. Cotele jucătorilor lui Mirel Rădoi au crescut semnificativ în ultimele zile, iar căutările pe site-urile de specialitate au avut un adevărat boom. Cel mai căutat fotbalist din lotul de la Euro 2019 este Ianis Hagi.

Un alt fotbalist la mare căutare în acest moment este mijlocașul formației U Craiova, Alexandru Cicâldău. Presa italiană a scris că internaționalul român se află în atenția formației Sassuolo, antrenată de fostul fotbalist de la CFR Cluj, Roberto De Zerbi. Însă, de serviciile fotbalistului român care a impresionat la turneul final de tineret s-au mai interesat și două echipe de top din Ligue 1, OSC Lille și Olmpique Lyon.